Din 16 septembrie, începe plata salariilor compensatorii restante:Foştii angajaţi ai Metalurgica Aiud sunt primii pe listă
Salariile compensatorii restante pe care persoanele disponibilizate de la Metalurgica Transilvană Aiud le aşteaptă de câteva luni bune vor fi plătite începând de luni, 16 septembrie. Prefectul judeţului Alba a primit azi confirmarea faptului că sumele aferente acestor plăţi, alocate de Guvernul României din Fondul de Garantare, au fost puse la dispoziţie, astfel încât banii să ajungă în conturile foştilor angajaţi până la sfârşitul săptămânii viitoare.
„Am insistat în repetate rânduri la guvern pentru rezolvarea acestei probleme atât de importante. Aşa cum le-am explicat şi persoanelor disponibilizate de la Metalurgica, Fondul de Garantare nu a dispus până acum de sumele necesare pentru efectuarea plăţilor, dar, în urma intervenţiilor repetate şi susţinute pe care le-am făcut, la jumătatea lunii august, am obţinut promisiunea că banii vor ajunge în conturile oamenilor cel mai târziu la sfârşitul lunii septembrie. Imediat ce am primit confirmarea că de luni începe efectuarea plăţilor, l-am sunat pe Teodor Boancă, liderul de sindicat de la Metalurgica Aiud. Cu domnul Boancă am avut multe discuţii pe această temă, i-am promis atât lui cât şi celorlalţi că voi face tot ce stă în puterile mele pentru ca foştii angajaţi ai întreprinderii să-şi primească banii în cel mai scurt timp posibil. Guvernul a făcut rectificarea de buget de care era nevoie, astfel că, săptămâna viitoare, persoanele disponibilizate din Alba îşi primesc, integral, salariile compensatorii. Foştii angajaţi ai Metalurgica Aiud sunt primii pe listă”, a declarat prefectul Gheorghe Feneşer.
De precizat că, în luna mai, câteva zeci de persoane disponibilizate de la Metalurgica Transilvană Aiud au protestat din cauza faptului că nu îşi primiseră salariile compensatorii. Protestatarii au avut o serie de dialoguri cu prefectul judeţului Alba care i-a asigurat că le va susţine cauza la Bucureşti. Una dintre întâlniri a avut loc la Primăria Aiud, unde atât prefectul Gheorghe Feneşer cât şi primarul Horaţiu Josan au promis că vor face toate demersurile pentru soluţionarea problemei. Autoritatea locală a transmis în scris solicitare către Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice pentru plata creanţelor salariale, la care persoanele disponibilizate de la Metalurgica Transilvană aveau dreptul, în baza contractului colectiv de muncă, în timp ce, din luna mai până în prezent, prefectul Gheorghe Feneşer a argumentat constant necesitatea alocării sumelor de bani pentru plata salariilor restante, în condiţiile în care situaţia foştilor angajaţi ai întreprinderii aiudene este una extrem de delicată.
„În judeţul Alba, nu doar foştii angajaţi ai Metalurgica Aiud aşteptau să-şi primească salariile compensatorii. Mai sunt şi persoanele disponibilizate de la alte două societăţi care, la rândul lor, îşi vor primi banii săptămâna viitoare. Situaţia de la Aiud e cea mai sensibilă, pentru că vorbim de oameni care mai au puţini ani până la pensie, sute de oameni care au lucrat o viaţă întreagă la Metalurgica şi care acum nu mai au aproape nicio variantă. Felul civilizat, matur şi liniştit în care au protestat, modul în care şi-au cerut drepturile m-a impresionat. Am simţit că, dincolo de datoria mea ca prefect, am obligaţia umană de a face totul pentru a-i ajuta şi sunt bucuros că am reuşit”, a mai precizat prefectul Gheorghe Feneşer.
Potrivit datelor comunicate de Andrea Katona, directorul AJOFM Alba, Guvernul a alocat 532.283 lei pentru plata salariilor compensatorii la care au dreptul 36 persoane disponibilizate de la Plantisan SRL (44.575 lei), 41 de persoane disponibilizate de la Lider Prod Cam SRL (70.847 lei) şi 149 de persoane disponibilizate de la Metalurgica Transilvană Aiud (416.861 lei).