Directorul ADR Centru Simion Creţu: În şase ani de implementare a Programului Operaţional Regional au fost atrase în Regiunea Centru 470 milioane de euro

14 mai 2013 11:313 comments

conferintaReprezentanţii reţelei regionale de multiplicatori de informaţii pentru programul REGIO au participat marţi la Conferinţa Regională privind implementarea măsurilor de comunicare pentru Programul Operaţional Regional, organizată de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru la Hotel Parc din Alba lulia.
În cadrul întâlnirii au fost prezentate cele mai recente date privind absorbţia fondurilor europene prin proiectele finanţate de Programul Operaţional Regional în Regiunea Centru şi au fost prezentate exemple de promovare a proiectelor finanţate de REGIO. ADR Centru a organizat acest eveniment pentru promovarea programului REGIO şi a impactului pe care proiectele cu finanţare nerambursabilă îl au la nivelul Regiunii Centru. Discuţiile comunicatorilor REGIO din regiune au urmărit să sublinieze, după şase ani de implementare a acestui program în regiunea noastră, modul cum proiectele ce au atras peste 470 milioane euro din Fondul European pentru Dezvoltare Regională asigură îmbunătăţirea calităţii vieţii locuitorilor.Prezentările susţinute au subliniat stadiul implementării Programului Operaţional Regional la nivelul Regiunii Centru, prin corelare cu măsurile de informare şi conştientizare a cetăţenilor cu privire la sprijinul financiar nerambursabil alocat dezvoltării. Aceste aspecte au fost analizate prin două prezentări elaborate de experţii ADR Centru.
Deoarece o parte importantă a proiectelor aflate în implementare sunt axate pe investiţii în infrastructura urbană, atenţia celor prezenţi a fost captată atât de prezentările referitoare la proiectele destinate dezvoltării Polului de creştere Braşov. Dezbaterile au vizat şi măsurile de informare şi publicitate derulate atât în proiecte ale mediului privat, pentru realizarea unui important Centru de afaceri în Târgu Mureş, dar şi în proiectul Consistoriului Superior al Bisericii Evanghelice CA din Sibiu, care pune în valoare, cu fonduri europene, 18 vechi Biserici evanghelice din patru judeţe ale Regiunii Centru.
Şi proiectul finalizat de Consiliul Judeţean Covasna, pentru reabilitarea drumului judeţean DJ121 a suscitat un interes deosebit, având în vedere viziunea de promovare şi conştientizare a publicului larg. Toate prezentările beneficiarilor de fonduri nerambursabile s-au referit la aspecte concrete în ceea ce priveşte promovarea proiectelor REGIO.
Un punct distinct în cadrul conferinţei l-a constituit analiza rezultatelor activităţii de informare şi publicitate pentru programul REGIO în perioada 2007-2013, precum şi perspectivele derulării acestei activităţi în această perioadă, când accentul cade pe finalizarea proiectelor şi trecerea la nouă perioadă de programare 2014-2020. În acest context s-au discutat şi noi metode de acţiune şi colaborare regională în cadrul reţelei de comunicatori REGIO în Regiunea Centru.
”În aceşti aproape şase ani de implementare a Programului Operaţional REGIO la nivelul Regiunii Centru, partenerii noştri şi beneficiarii proiectelor REGIO au dat dovadă de creativitate şi de interes tot mai mare în promovarea acestui brand. Acest lucru devine tot mai vizibil şi Programul este tot mai bine cunoscut în regiune, lucru confirmat atât de rezultate cât şi de studiile oficiale m domeniu. Prezentarea experienţelor proprii în promovarea brandului REGIO a dus la sublinierea impactului pozitiv pe care le au fondurile nerambursabile alocate prin acest program asupra dezvoltării locale şi regionale. Rezultatele concrete, realizările, investiţiile şi numărul de locuri de muncă trebuie comunicate cât mai eficient publicului larg. Acum reţeaua noastră numără 117 contacte, adică oameni care colaborează, schimbă informaţii şi subliniază impactul acestor fonduri europene asupra dezvoltării regiunii. Continuăm să acordăm mare atenţie implementării eficiente a proiectelor REGIO, dar pe baza experienţei dobândite, stabilim noile politici regionale de dezvoltare, destinate îmbunătăţirii vieţii cetăţenilor“, a declarat Simion Creţu, director general ADR Centru.

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com