Doi tineri din Alba specializați în furturi din mașini și din locuințe reținuți
Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia, i-au identificat pe C.G., de 17 ani şi N.R.A., de 16 ani, ambii din municipiul Alba Iulia, ca fiind principalii suspecţi de comiterea a 6 furturi de pe raza municipiului Alba Iulia.
În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că în perioada februarie – mai 2013, cei doi suspecţi au sustras bunuri din 3 autoturisme parcate şi câte unul dintr-o rulotă, o casă în construcţie şi o hală. Prin faptele lor cei doi minori au cauzat un prejudiciu total de 6.000 de lei.
Faţă de cei doi învinuiţi poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt calificat precum şi în vederea stabilirii întregii lor activităţi infracționale şi recuperarea prejudiciilor.