Educaţie: Fondul clasei va deveni legal

16 mai 2013 11:430 comments

Ban, bani, lei, romanesti

Schimbare majoră în învăţământ. Şcolile din România vor primi în curând mai mulţi bani, dar nu de la bugetul de stat, ci de la părinţii elevilor. Ministrul Educaţiei vrea să extindă şi la instituţiile de învăţământ sistemul de donare a 2% din impozitul pe profit existent.
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie a declarat miercuri seară că lucrează la un mecanism prin care banii să ajungă mult mai uşor la şcoală, iar părinţii şi oamenii care vor să doneze bani instituţiilor de învăţământ să o poată face direct în conturile şcolii.
“Atât timp cât oricine, eu am dreptul să merg la şcoală şi să contribui cu ceva, de la făcut curăţenie în clasă, lucru pe care l-am făcut înainte de a începe şcoala cu alţi părinţi, la, nu ştiu, să asigurăm o anumită dotare. Atât timp cât acest lucru se face într-un cadru legal şi nu circulând bani într-o formă ascunsă, nu văd care este problema. Sigur că ideal ar fi să nu fie nevoie să ajungi în situaţia asta, dar să ştiţi că în toate statele occidentale, şi am discutat lucru ăsta şi la Ministerul Finanţelor, să avem un mecanism mult mai clar, ca opţiunile părinţilor de a sprijini, chiar şi financiar, o şcoală, să urmeze un traseu legal şi vizibil. Să existe posibilitatea, aşa cum există şi acum posibilitatea acelor donaţii, dar să fie mult mai clar şi traseul mult mai bine pus pe hârtie. Altfel, orice fond al clasei care nu ştii exact ce se întâmplă cu acei bani şi unde se duc banii este o procedură ilegală. Or părinţii, profesorii, directorii, toţi trebuie să cunoască acest lucru”, a precizat ministrul Educaţiei.
Sursa realitate.net

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com