Eşec pentru Alba: Sediul ANAF pentru Regiunea Centru va fi la Braşov

24 iulie 2013 14:572 comments

ponta siteÎn prisma apropiatei regionalizări judeţul Alba a pierdut o primă bătălie. Guvernul a aprobat în ședința de miercuri înfiinţarea centrelor regionale ale ANAF, iar restructurarea instituţiei va fi încheiată până la 1 septembrie. Potrivit premierului Victor Ponta, pentru Regiunea Centru, sediul Regional al ANAF a fost stabilit la Brașov, criteriul fiind alegerea orașului cu populația cea mai numeroasă din fiecare regiune.
Amintim că în luna iunie Guvernul a avizat, reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi a decis înfiinţarea Direcţiei Antifraudă, care va funcţiona inclusiv sub supravegherea Parchetului de cercetare penală.
ANAF este astfel reorganizată ca urmare a fuziunii prin absorbţie şi preluarea activităţii Autorităţii Naţionale a Vămilor şi Gărzii Financiare.
“Ref: declaraţiile unor reprezentanţi ANAF în mass-media, conform cărora în urma reorganizarii ANAF relaţia dintre Fisc şi contribuabili va fi afectată, aceştia fiind nevoiţi să se deplaseze la Direcţiile generale regionale în vederea îndeplinirii obligaţiilor sau a rezolvării problemelor apărute, facem următoarele precizări:
În urma reorganizării ANAF, în contextul regionalizării, administraţiile fiscale judeţene nu se desfiinţează şi nici nu renunţă la funcţiile suport pentru contribuabili, activitatea acestora, în relaţia cu contribuabilii, rămânând neschimbată.
Atribuţiile direcţiilor generale regionale vor fi de coordonare a administraţiilor fiscale judeţene, preluând doar funcţiile suport necesare desfăşurării activităţii administraţiilor fiscale judeţene. Acestea din urmă îşi vor desfăşura activitatea în aceleaşi locaţii, relaţia cu contribuabilii rămânând neschimbată.
Reamintim că restructurarea ANAF reprezinta o precondiţie pentru implementarea ‘Proiectului de modernizare a administraţiei fiscale’, proiect pentru care s-a semnat un acord de împrumut cu Banca Mondială în valoare de 70 de milioane de euro în data de 8 mai 2013.
În acest context, în cadrul reorganizării, s-a avut în vedere, implementarea unei noi strategii de resurse umane şi simplificarea procesului decizional. Acest deziderat se va realiza, pe de o parte, prin realocarea personalului spre domeniile deficitare (antifraudă, inspecţie fiscală, IT, juridic) sau spre organele fiscale cu cel mai mare grad de încărcare şi, pe de altă parte, prin eliberarea din funcţie a celor care nu corespund din punct de vedere profesional şi al integritatii. De asemenea, prin reducerea cu pana la 30% a funcţiilor de conducere se va accelera procesul decizional şi se vor realiza economii în vederea încadrării în fondurile bugetare alocate pentru cheltuielile de personal” se arata intr-un comunicat de presa al ANAF.

Tags:

2 Comments

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com