Excelenţa se premiază: OFL Alba i-a premiat pe performeri examenului de de Bacalaureat 2013
Sub sloganul OFL Alba premiază excelența s-a desfășurat marți, la Hotelul Parc din Alba Iulia, un important eveniment marca OFL Alba. Este vorba de premierea elevilor din județul Alba care au luat cele mai mari note la examenul de bacalaureat de anul acesta.
La invitația profesoare Elena Ignat, președinta OFL Alba, au răspuns prezenți elevii care au fost premiați, directori ai unităților de învățământ de unde au provenit respectivii elevi, profesori ai elevilor, părinți. Au participat la eveniment lideri județeni și locali ai PNL și OFL: președinta OFL Alba Iulia, Anda Udrea, vicepreședinții PNL Alba, Dumitru Fulea, Romul Popa și Gabriel Pleșa și vicepreședintele PNL Alba Iulia, Gelu Nistea. De asemenea, au fost prezente inspectoarele din cadrul ISJ Alba, Iuliana Șarlea, Codruța Lodroman și Mariana Pereanu.
În discursurile lor invitații au apreciat inițiativa OFL Alba și au subliniat necesitatea ca absolvenții învățământului românesc să aibă posibilitatea de a se realiza material și profesional în țară, astfel încât atracția Vestului să fie tot mai redusă, iar valorile umane să fie păstrate în țară.
La finalul evenimentului, Elena Ignat a ținut să facă anumite precizări: „Există deja o tradiție ca OFL Alba să premieze performanța la nivelul județului Alba. În anii trecuți am premiat elevi cu rezultate deosebite la olimpiade, femei de succes din județul nostru, iar anul acesta am considerat important să premiem performanța la bacalaureat. Și aceasta în condițiile în care în ultimii ani, rezultatele la acest examen al maturității nu au fost dintre cele care să fie considerate ca mulțumitoare. Iată de ce am dorit să arătăm că elevii cu rezultate excelente merită atenția și aprecierea noastră. Dincolo de valoarea materială a premiilor, este importantă valorizarea acestor elevi și promovarea lor ca modele pentru colegii lor din anii mai mici, chiar în cadrul unor astfel de evenimente publice.”
Lista elevilor premiaţi:
Anghel Anca Elena – Colegiul Naţional “Lucian Blaga“ Sebeş; Busuioc Cezara Ruxandra – Colegiul Naţional “Horea Cloşca şi Crişan din Alba Iulia; Trif Nina Camelia – Colegiul Naţional “Inochente Micu Clain“ Blaj; Ghiţoaică Bogdan – Colegiul Naţional “David Podan“ Cugir; Balea Maria Andreea – Colegiul Naţional “Avram Iancu“ Cîmpeni“; Vasiu Carmen Daniela – Colegiul Economic “Dionisie Pop Marţian din Alba Iulia; Bogdan Alexandra Ionela – Liceul Tehnologic Jidvei; David Cristina Maria – liceul „Horea, Cloşca si Crisan” Abrud; Lie Delia – Colegiul Naţional “Titu Maiorescu din Aiud; Cosofret Nicolae – Seminarul Teologic Ortodox “Sfântul Simion Ştefan“ din Alba Iulia; Barstan Ioana – Liceul „Dr. Lazăr Chirila” Baia de Arieş; Iuga Irina Maria – Colegiul Militar Liceal “Mihai Viteazul” Alba Iulia; Chira Vladina Florina – Liceul Teoretic “Petru Maior” Ocna Mureş; Oprea Madalina Florina – LIC. Tehnologic „Ştefan Manciulea” Blaj; Sebeşi Iulia – Colegiul Tehnic Aiud; Onice Georgiana Mariana – Liceul Teoretic Teiuş; Presecan Ioana – Liceul „Corneliu Medrea” Zlatna; Grozăvescu Claudia Ilinca – Colegiul Tehnic “I.D. Lăzărescu“ Cugir; Marcu Tudor Septimiu – Liceul de Arte Alba Iulia; Maxim Robert – Colegiul National „Bethlen Gabor” Aiud ;David Andreea Marina – Liceul cu Program Sportiv Sebeş; Catelina Ana – Liceul Tehnologic Sebeş; Râşteiu Ioana Mihaela – Liceul Tehnologic Silvic Cîmpeni; Jibetean Mădălina – Colegiul Tehnic Apulum Alba Iulia; Vasînc Mădălina Denisa – Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia; Moisescu Vlad Ioan – Colegiul Tehnic “Alexandru Domşa“ Alba Iulia.