Florin Roman: În cazul cinematografului Dacia primarul Mircea Hava a fost dezinformat
Cinematograful Dacia tinde să devină un nou subiect aprins între Consiliul Judeţean Alba şi Primăria municipiului Alba Iulia. Miercuri în cadrul şedinţei de CL, primarul Mircea Hava a anunţat că autoritățile locale nu pot prelua cinematograful de la „România Film”, întrucât Curtea de Apel București a decis suspendarea Ordinului Ministrului Culturii și Patrimoniului Național ce dispune, printre altele, trecerea tuturor cinematografelor în subordinea primăriilor și administrațiilor locale, prezentând un document în acest sens. Joi vicepreședintele CJ Alba, Florin Roman, a spus că edilul este dezinformat, iar documentul prezentat de primarul Mircea Hava este de fapt un articol dintr-un ziar din luna martie iar situaţia prezentată nu mai este de actualitate şi că de fapt, conform prevederilor legale , Cinematograful Dacia din Alba Iulia a fost trecut din domeniul privat al statului în domeniul public al municipiului, prezentând documente clare în acest sens. Florin Roman a spus că dacă municipalitatea nu dorește preluarea cinematografului, acesta poate fi preluat de Consiliul Județean care se va ocupa de reabilitarea sa.
Conform lui Florin Roman problema juridică semnalată de primar se referea la o decizie a Curții de Apel București prin care Ordinului Ministrului Culturii și Patrimoniului Național ce dispune trecerea tuturor cinematografelor în subordinea primăriilor și administrațiilor locale este suspendat. În acest sens Florin Roman a prezentat documentele oficiale primite de la Ministrul Culturii, Constantin Barbu, în care se spune clar: „După cum vă este cunoscut, în data de 18.04.2013, a fost promulgată Legea nr. 105/2013, privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 47/2011, privind reglementarea situației juridice a unor săli și grădini de spectacol cinematografic, precum și a altor imobile. Respingerea Ordonanței de urgență echivalează cu abrogarea reglementărilor instituite prin acesta și cu revenirea la situația anterioară adoptării actului normativ.
Prin urmare, în conformitate cu dispozițiile art. II pct.1 din Legea nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr 39/2005, privind cinematografia, cu modificările și modificările ulterioare, sălile și clădirile de spectacol cinematografic prevăzute în anexa nr. 1 la Ordonanța Guvernului 39/2005 privind cinematografia aprobată cu modificările și completările prin Legea nr. 328/2006, cu modificările și completările ulterioare, aflate în domeniul privat al statului și în administrația Regiei Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor „Romania Film” împreună cu terenurile și bunurile mobile aferente sunt în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale locale, comunale, orășenești, municipale și a sectoarelor municipiului București, după caz, și în administrarea consiliilor locale respective.”
Documentul precizează că transferul cinematografului poate fi pus în aplicare prin încheierea protocolului între primarul unității administrativ-teritoriale, beneficiare și a reprezentantului trimis de către conducerea „România Film”.