FOTO. Roşia Montană:Peste 2000 de persoane au participat la tururile ghidate organizate de RMGC

19 august 2013 15:071 comment

rosPeste 2.000 de persoane au participat, la sfârşitul săptămânii trecute, la tururile ghidate gratuite în Roşia Montană organizate de compania minieră Roşia Montană Gold Corporation (RMGC). Inaugurate în vara anului 2011, circuitele se bucură de popularitate atât printre locuitorii zonei, cât şi printre vizitatori şi vizează obiective restaurate sau care urmează să fie restaurate odată cu proiectul minier, obiective industriale care ţin de fosta exploatare minieră de stat, precum şi o prezentare a tehnologiilor moderne propuse la Roşia Montană.
Cel mai popular tur ghidat a fost, şi de această dată, cel în galeria Cătălina-Monuleşti, care păstrează urme de exploatare şi artefacte din mai multe perioade istorice, începând cu epoca romană (sec. al II-lea – al III-lea) şi până la mijlocul secolului al XX-lea. Vizita acestui complex de galerii subterane s-a făcut în condiţii de maximă siguranţă, ascultând explicaţiile specialiştilor geologi şi arheologi. Până în urmă cu câţiva ani, din cauza lipsei lucrărilor de conservare, galeria a fost surpată pe toată lungimea, astfel încât accesul vizitatorilor nu era posibil. Situaţia s-a schimbat radical, prin iniţiativa RMGC de a susţine financiar cercetarea arheologică sistematică a acestui sector minier subteran din Roşia Montană. În prezent, galeria este deschisă publicului doar pentru vizite organizate în cadrul şantierului de restaurare.
„Odată cu demararea proiectului minier, vom continua cercetările începute în reţeaua minieră subterană Cătălina-Monuleşti şi o vom putea reabilita în totalitate. Zone semnificative de galerii romane, medievale și moderne vor fi transformate în obiective turistice puse în valoare pentru vizitare, integrate în viitorul Muzeu al Mineritului, pe care am început să-l amenajăm deja. În acest fel, Roşia Montană va deveni o localitate minieră modernă, în care mineritul susţine turismul şi contribuie la dezvoltarea pe termen lung a comunităţii, aşa cum se întâmplă peste tot în Europa şi în lume”, a declarat Adrian Gligor, vicepreşedinte Patrimoniu şi Dezvoltare Durabilă, RMGC.
Până în prezent, RMGC a pus la dispoziţie peste 17 milioane USD pentru cercetarea şi restaurarea patrimoniului cultural local şi va mai investi 70 de milioane USD pentru punerea în valoare a clădirilor şi construcţiilor din Roşia Montană, precum şi a descoperirilor arheologice de aici, în paralel cu dezvoltarea proiectului minier.
De un interes crescut s-a bucurat şi turul caselor restaurate din centrul istoric al Roşiei Montane. Până în prezent, RMGC a reabilitat şi a refuncţionalizat 20 de clădiri din zona protejată, iar alte peste 100 au documentaţia pregătită şi vor fi restaurate odată cu demararea investiţiei miniere. Prima casă restaurată a fost inaugurată în 2010 şi găzduieşte în prezent expoziţia de istorie a mineritului „Aurul Apusenilor”. Vechea primărie, o clădire emblematică a Roşiei Montane, şi-a recăpătat şi ea, recent, strălucirea din vremurile prospere. Lucrările de restaurare, care au costat peste un milion de dolari, s au desfăşurat sub stricta supraveghere a specialiştilor, iar în viitor aici va funcţiona un hotel pentru dezvoltarea turismului local.
Vizitatorii au mai putut vedea cum arată un fost obiectiv industrial, cariera Cetate, cu lucrări desfăşurate la suprafață în perioada 1971-2006. Vizitatorii au primit echipament adecvat, fiind permanent însoţiţi de personal autorizat.
Circuitul în carieră a continuat cu vizitarea staţiei pilot de epurare a apelor acide, care testează cele mai eficiente tehnologii pentru curăţarea apelor acide, atât din Roşia Montană, cât şi din împrejurimi. După tratarea în staţie, calitatea apei respectă toţi parametrii legali. De altfel, pentru a demonstra calitatea apei filtrate, staţia alimentează un acvariu exterior unde în timpul lunilor calde trăiesc peşti. Odată cu demararea proiectului minier, compania va construi o staţie la scară industrială pentru tratarea apelor acide, o investiţie pe care RMGC o va realiza pentru curăţarea definitivă a poluării istorice de la Roşia Montană.
ros 2

ros

Tags:

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com