Gheorghe Damian: Primarii din toată țara nemulțumiți de unele modificări legislative
Joi, 5 septembrie a.c., președintele filialei AcoR Alba, Gheorghe Damian, a făcut parte din delegația Asociației Comunelor din România la întâlnirea cu premierul Victor Ponta și prim-vice premierul Liviu Dragnea. Tema dezbaterilor a constituit-o, în principal, protestul primarilor comunelor din România referitoare la modificările legislative care, în viziunea primarilor, subminează capacitatea administrativă a comunelor, a tuturor resurselor materiale, instituționale și umane, precum și acțiunilor pe care aceștia le desfășoară pentru exercitarea competențelor stabilite prin lege.
Principalele probleme discutatate de reprezentanții A.Co.R. România au fost: creșterea bugetului alocat pentru Planul de Dezvoltare Locală – infrastructura satelor românești; colectarea impozitului pe venitul agricol să se constituie venit la bugetul local și nu așa cum era proiectul de lege ca venit la bugetul central; salarizarea primarilor de comune să se facă proporțional cu numărul de locuitori și nu după categoria comună sau oraș (la ora actuală sunt primari de comune cu 15.000 locuitori și primari de orașe cu 3.500 locuitori) primarii de orașe având salariile mult mai mari decât cei din mediul rural; Delegația Asociației comunelor din România; realizarea cadastrului general la nivelul comunelor.
”Discuțiile avute cu reprezentanții Guvernului au fost, spunem noi de bun augur. Atât premierul Victor Ponta cât și viceprimierul Liviu Dragnea ne-a promis că doleanțele noastre, ale primarilor, vor fi luate în seamă și vor modifica toate actele normative la care noi am facut referire, astfel încât România să beneficieze cu adevărat de o reformă în domeniul administrației. Desigur, toate se vor face treptat, după un calendar comun. Am stabilit de comun acord că la fiecare două luni, vom verifica graficul de progres”, a precizat primarul comunei Ciugud, Gheorghe Damian, președintele ACoR Alba.
La București au fost prezenți 18 președinți de filiale județene din cadrul Asociației Comunelor din România. Protestul primarul s-a declanșat la Adunarea Generală a AcoR din 21 iulie 2013.