Guvernul se pregătește de marea descentralizare:Mai multe instituții vor intra în subordinea consiliilor județene și a primăriilor

30 septembrie 2013 10:142 comments

prefectura site

Conform unui document prezentat de Gândul.info proiectul descentralizării conceput de vicepremierul Liviu Dragnea, ar urma să fie aprobat printr-o Ordonanţă de Urgenţă.
Potrivit documentului obţinut de gândul.info,  descentralizarea ar urma să-şi facă simţite efectele de la 1 ianuarie 2014, ea precedând astfel regionalizarea. Dacă descentralizarea plănuită de vicepremierul Dragnea va deveni realitate, ea va reprezenta cea mai radicală măsură luată în administraţie în ultimii ani.
De la ministerul lui Liviu Dragnea a plecat în teritoriu pe 24 septembrie o circulară privind propunerea legislativă intitulată Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului privind stabilirea unor măsuri de descentralizare a unor competenţe exercitate de ministere şi celelalte organe de specialiate ale administraţiei publice centrale. Dacă proiectul regionalizării nu a avansat, şefii din teritoriu au discutat insistent cu vicepremierul Dragnea în ultimele luni despre realizarea descentralizării. Termenul limită până la care cei din teritoriu trebuie să vină cu amendamente este 1 octombrie 2013, până la orele 12.00.
În documentul obţinut de gândul, în care se prevede modificare a nu mai puţin de 21 de acte normative, se precizează clar ce atribuţii vor fi cedate de la centru către teritoriu – către Consiliile judeţene, preşedinţii de Consilii Judeţene şi primari.
Intenţia că procesul descentralizării se doreşte a fi realizat imediat, începând cu 1 ianuarie 2014, se regăseşte chiar în preambulul proiectului de OUG, unde se vorbeşte despre necesitatea demarării procesului de elaborare a legii bugetului de stat pentru anul 2014 şi subsecvent, a bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale, cu respectarea calendarului bugetar prevăzut de Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare şi de Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice.
Cele mai importante modificări:
1. în subordinea primăriilor din oraşe/municipii vor funcţiona servicii rutiere şi de ordine publică ai căror directori vor fi numiţi de primari.
2. în subordinea consiliilor judeţene vor fi transferate o serie de servicii deconcentrate de la ministere şi agenţii, conduse de persoane numite de preşedintele CJ. Astfel vor fi reorganizate în subordinea CJ oficiile judeţene de agricultură, direcţiile judeţene pentru cultură şi patrimoniu, unităţile teritoriale de promovare turistică, direcţiile judeţene de sport şi tineret, centrele judeţene de resurse şi asistenţă educaţională, casele corpului didactic, agenţiile judeţene de ocupare a forţei de muncă, agenţia de plăţi şi inspecţie socială, agenţiile judeţene pentru protecţia mediului, direcţiile judeţene de pescuit şi acvacultură şi direcţiile de sănătate publică.
3. METROREX trece din subordinea Ministerului Transporturilor în cea a Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Tot în subordinea CGMB trece şi Autoritatea Metropolitană de Transport Bucureşti.
4.Porturile de la Dunăre trec în subordinea Consiliilor Judeţene în raza cărora se află.
5. Plajele cu destinaţie turistică vor fi administrate de consiliile locale.
Sursa: gândul.info

Tags:

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com