ÎN ATENŢIA PREFECTURII ALBA, D.N.A.: Viceprimarul Herlea acuză fraude repetate la Primăria Şibot
Viceprimarul din Şibot îl acuză pe primarul Ilie Tomuş de recepţii false, contracte lipsă, lucrări fantomă, fraude.
Într-o conferinţă de presă a PNL Alba desfăşurată la sfârşitul săptămânii, viceprimarul comunei Şibot aduce acuzaţii deosebit de grave la adresa primarului comunei. Viceprimarul Dacian Herlea a amintit câteva situaţii în care Consiliul Local a fost pe post de observator la „afacerile” primarului Ilie Tomuş.
Dacian Herlea vorbeşte despre exploatarea lemnului din comună: „Există o hotărâre a Consiliului Local, însoţită de un raport, pentru achiziţia de material lemnos, în care existau trei Avize de Punere în Valoare, adică este ceea ce avem dreptul să exploatăm. La hotărârea Consiliului Local, primarul a schimbat 2 APV. Din cele trei pe care am avut dreptul să le exploatăm am rămas cu unul singur, iar celelalte două au fost schimbate de către primar. Este vorba despre un contract încheiat între firma Ces Impex din Sebeş, pe suma de 11.550 lei pentru 300 mc lemn”.
Aceeaşi firmă din Sebeş a adus o maşină de pompieri din Germania pentru primăria Şibot:
„Primarul Ilie Tomuş s-a dus în Germania, de unde a cumpărat o maşină de pompieri veche de peste 25 de ani, a adus-o fără acordul Consiliului Local şi, fără a fi prevăzută în buget, ne-o vinde cu 81.344 lei. Maşina a fost cumpărată pe firmă şi ne-a fost vândută prin contract de vânzare-cumpărare din 26.11.2012. Contabila Primăriei ne-a spus că nu există contract de achiziţie şi factură. Ofertele pe care noi, consilierii USL, le-am cercetat pentru acest tip de autospeciale nu depăşeau 7.000 de euro, ei ne-au vândut-o cu 19.000 de euro, deşi factura nu am văzut-o”.
Alte nereguli sunt la parcul construit în centrul de comună, care a costat 280.000 lei, o lucrare publică nepusă pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, care nu are proiect, nu are avize: „Această lucrare s-a făcut fără acordul Consiliului Local. Parcul are în jur de 4.200 mp, iar terenul de sport circa 800 mp. Nu există proiect, nu există autorizație de construcţie, însă a fost executat cu 5 contracte: amenajare teren sport – 81.534 lei, împrejmuire teren sport – 61.144 lei, gazonul – 60.000 lei, obiectele din parc (bănci, coșuri de gunoi) – 24.000 lei, amenajarea parcului, borduri – 30.960 lei. Toate aceste contracte sunt semnate cu firma Alsecon Sebeş”.
Herlea a mai precizat: „Printr-o dispoziţie a primarului din 19.11.2012 s-a format o comisie de recepţie din 5 persoane, așa cum spune legea, pentru recepționarea a 9 lucrări, printre care amenajarea parcului, împrejmuirea, reabilitarea căminului cultural și reparația dispensarului din Băcăinţi. În contractul pentru reparația dispensarului, recepția lucrărilor este datată cu data de 6.06.2012 (n.a. – anterior formării comisiei de recepţie), cu o comisie din care face parte și primarul. Toate recepţiile sunt false! Eu ca viceprimar nu sunt în comisia de recepţie, arhitectul nu este”.
„În urma reabilitării unor clădiri la Băcăinți și Sărăcsău, lipsesc 6.000 de ţigle… La parcul din Şibot, la terenul de fotbal, în afară de cuzineţii de beton, de ţevi, de montarea covorului sintetic peste, toate lucrările de amenajare s-au făcut cu oamenii din comună, inclusiv cu părintele. Iar noi, Consiliul Local, plătim doar pe împrejmuirea terenului de sport 60.000 lei. Doar luna asta Consiliul a plătit 5.000 lei pentru amenajarea parcului, dar nu ştim pentru ce anume”, a mai spus Herlea.