Învață, pe tot parcursul vieții!

15 iulie 2013 08:123 comments

invataÎn cadrul Programului Sectorial Comenius, program susţinut de AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU PROGRAME COMUNITARE ÎN DOMENIUL EDUCAŢIEI ŞI FORMĂRII PROFESIONALE, www.anpcdefp.ro, ca şi profesor de limba engleză la Liceul Tehnologic Sebeş, am avut ocazia să particip la un curs de perfecţionare, în oraşul Exeter din Marea Britanie, în perioada iunie-iulie 2013.
Instituția organizatoare a stagiului, International Projects Centre, cu tradiție veche în organizarea de cursuri de pefectionare pentru profesori de limba engleza. Înstitutia organizează de asemenea şi cursuri pentru profesori de alte discipline cât şi pentru elevi, fiind acreditată de Consiliul Britanic şi membră a English UK.
Cursul s-a numit CLIL for teacher of Arts and Humanities. Principalul scop al cursului a fost familiarizarea cadrelor didactice cu această metodă de predare, precum și exersarea competențelor nou dobândite.
C.L.I.L. (Contend and Language Integrated Learning) este o metodă nouă, dezvoltată începând cu anul 1994 de David Marsh și Anne Maljers pentru a facilita elevilor asimilarea limbajului de specialitate folosind o limbă străină. Spre deosebire de cursurile bilingve, care se desfășoară într-o limbă străină țintă, C.L.I.L. presupune utilizarea limbii materne în procesul de predare în proporție de până la 60 % pentru a asigura înțelegerea corectă a termenilor utilizați. Pentru profesorii care utilizează C.L.I.L. în procesul de predare, această metodă permite accesul la o serie de informații care nu sunt disponibile în limba maternă. Totodată această metodă pregătește elevii pentru dobândirea unor competențe medii de comunicare într-o limbă străină. Uniunea Europeană încurajează utilizarea acestei metode în special în cazul disciplinelor umaniste cum sunt economia,sportul, geografia și istoria si artele.
Pe lângă seriozitatea abordării subiectelor, vreau să remarc în mod deosebit calitatea cursului, profesionalismul formatorilor şi comunicarea excelentă, anterioară cursului, în timpul acestuia şi ulterioară lui, cu responsabilul cursului, familia gazdă şi toţi participanţii.
Un aspect aparte al cursului l-a reprezentat şi dimensiunea interculurală, întrucât au fost reprezentate mai multe ţări precum Franţa (7), Italia(8), Spania(3) şi Romania(1).
Stagiul ne-a oferit, de asemenea, prilejul de a socializa prin organizarea a trei excursii, la Proiectul Eden, la Dartmoor National Park și la Dartmouth pe Riviera Engleză.
Recomand acest curs cadrelor didactice, indiferent de vârsta elevilor lor sau de disciplínele pe care le predau. Următoarea etapă pentru depunerea dosarelor de mobilitate individuală de tip Comenius şi Grundvig în cadrul programului european Long Life Learning este 17 septembrie 2013.
Acest proiect de mobilitate a fost finanţat în cadrul Programului de Învătare pe tot Parcursul Întregii Vieti cu sprijinul Comisiei Europene, din fonduri gestionate de ANPCDEFP.

Profesor Nicoleta Cibu, Liceul Tehnologic Sebes

Tags:

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com