Justiţie: În perioada 1 iulie-31 august se intră în vacanţă judecătorească

27 iunie 2013 11:570 comments

ciocan siteReprezentanţii Tribunalului Alba ne anunţă faptul că în perioada 1iulie-31 august se intră în vacanţă judecătorească.
Pe durata vacanţei judecătoreşti legale, 1 iulie – 31 august 2013, stabilită prin art. 159, alin. 1, din Hotărârea CSM nr. 387/2005, pentru aprobarea Regulamentului de Ordine Interioară al instanţelor judecătoreşti, programul cu publicul privind activitatea de înregistrare a cererilor la Judecătoria Alba Iulia se va desfăşura zilnic între orele 9-13 , iar compartimentul de arhivă va fi deschis publicului zilnic, între orele 9-13.
De asemenea, în cazul Tribunalului Alba, compartimentele care desfăşoară activităţi cu publicul, Registratura şi Arhiva vor avea program cu publicul zilnic între orele 9-13, iar preluarea actelor pentru aplicarea apostilei se va efectua zilnic între orele 9-14.
Precizăm că numai procesele pentru care legea prevede procedura în regim de urgenţă urmează a fi soluţionate în perioada vacanţei judecătoreşti. Restul acţiunilor se înregistrează şi vor primi termen de judecată pentru lunile septembrie – octombrie.
Începând cu 01.08.2013 vor intra în vigoare dispoziţiile art. 2 alin.12 din Legea nr. 192/2006 modificată, privind medierea şi organizarea profesiei de mediator care are următorul conţinut :
„Instanţa va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligaţiei de a participa la şedinţa de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, sau după declanşarea procesului până la termenul dat de instanţă în acest scop, pentru litigiile în materiile prevăzute de art. 60˄1 alin.(1) lit. a)- f) ”

Tags:

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com