La inițiativa prefectului de Alba, Transalpina va fi ecologizată anual.Proiectul care ia startul în 2014 include și recompensarea elevilor voluntari
Cea de-a doua și ultima ediție a proiectului ”Voluntari pentru un turism ecologic în Munții Parâng” s-a bucurat de participarea unui număr mai mare de elevi decât cel estimat inițial. Peste 200 de voluntari din școlile din Alba, Gorj, Vâlcea și Sibiu și-au unit forțele și au dus la bun sfârșit o acțiune de ecologizare a Transalpinei, în cadrul căreia au fost secondați de cadre didactice, de voluntari adulți, aleși locali, dar și de prefecții celor patru județe implicate.
Sâmbătă, cu începere de la 9:30, voluntarii din Alba au început în forță acțiunea de curățenie. O echipă de voluntari s-a ocupat de zona Rânca, una de Novaci, o a treia de Obârșia Lotrului, iar o alta de Șugag. La activitățile care au avut loc pe tot parcursul sfârșitului de săptămână, au participat primarii din Sebeș, Șugag și Novaci, dar și prefecții județelor partenere în proiect, care, astfel, au răspuns favorabil invitației prefectului Gheorghe Feneșer. La sfârșitul acțiunii, toți cei implicați s-au adunat în tabăra școlară de la Luncile Prigoanei, declarându-se mulțumiți de rezultatele muncii lor. În condițiile în care proiectul a luat sfârșit, prefectul de Alba a propus ca activitățile de ecologizare să nu se încheie aici: ”Toată lumea s-a implicat trup și suflet în aceste acțiuni, iar elevii merită toate felicitările pentru entuziasmul și atitudinea lor exemplară. Ar fi păcat ca Transalpina să fie privată de acum înainte de atenția și munca voluntarilor, pentru că e sigur că va mai avea nevoie de intervenția lor. Le-am propus, așadar, celorlalți prefecți, să continuăm această inițiativă frumoasă, și, spre bucuria mea, au acceptat. Din 2014, ne întoarcem iar pe Șoseaua Regelui, tot în luna august și tot pentru acțiuni de ecologizare. De această dată însă, am propus ca proiectul nostru să includă și recompensarea elevilor voluntari. Ei sunt cei care asigură succesul acestor acțiuni, oferind un real exemplu, și merită răsplătiți la modul concret pentru ceea ce fac”, a declarat prefectul Gheorghe Feneșer.
Conform inițiativei prefectului de Alba, începând de anul viitor, acțiunea de pe Transalpina va dura patru zile, din care una va fi dedicată curățeniei, iar în celelalte trei vor fi organizate excursii și drumeții. Astfel, elevii se vor putea bucura de frumusețile Munților Sebeșului, dar și a altor zone din Alba, Gorj, Vâlcea și Sibiu. Sumele necesare vor fi puse la dispoziție de către prefecți, fie din sponsorizări, fie din surse guvernamentale, dar și de către primari, prin a căror grijă, vor fi alocate în bugetele locale fonduri pentru realizarea acestui proiect.