La Sfântu Gheorghe: Analiză regională privind stadiul absorbției fondurilor alocate Regiunii Centru
Reprezentanții administrației publice din Regiunea Centru, împreună cu membrii Comitetului Regional de Evaluare Strategică și Corelare (CRESC) Centru și reprezentanții Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru au discutat, joi, 13 iunie, la Sfântu Gheorghe, despre stadiul implementării proiectelor finanțate în cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013. Întâlnirea de lucru desfășurată în Sala mare de ședințe a Consiliului Județean a fost condusă de către Tamás Sándor, în calitate de președinte al CDR Centru dar și al CJ Covasna.
Situația implementării Programului Operațional Regional la nivelul regiunii noastre a fost dezbătută în contextul discuțiilor referitoare la Raportul de activitate al Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru pentru anul 2012. Pe parcursul lucrărilor au fost dezbătute informările referitoare la ședința Comitetului de Monitorizare al Programului Operațional Regional din 28-29 mai 2013, dar și la Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, care este un instrument european de cooperare macroregională.
Ținând cont de rezultatele programului REGIO în regiunea noastră, dar și de informarea privind corelarea proiectelor finanțate sau finanțabile din surse publice europene în regiune, au fost dezbătute activitățile derulate în vederea pregătirii Regiunii Centru pentru noua perioadă de programare 2014-2020. Din acest punct de vedere, participanții au fost informați de modul cum decurg reuniunile grupurilor de lucru județene, care colectează, chiar în aceasta perioadă, date pentru pregătirea portofoliului de proiecte regional. După cum se știe, ADR Centru a publicat spre consultare prima versiune de lucru a Strategiei de Dezvoltare Regională, document de bază pentru pregătirea portofoliului regional de proiecte.
Un alt punct important al reuniunii de la Sfântu Gheorghe l-a constituit dezbaterea posibilității de finanțare a unui nou proiect în cadrul domeniului major de intervenție 3.3. la nivelul Regiunii Centru, pentru achiziționarea unor autospeciale de intervenție pe timp de iarnă (autoșenilete pentru zăpadă). În cadrul acestei întâlniri de lucru au fost discutate Raportul execuției bugetare a ADR Centru pentru anul 2012, însoțit de Raportul Comisiei de Cenzori și Raportul de audit pentru anul trecut.
„Toți participanții au apreciat preocuparea noastră privind implementarea cu succes a proiectelor finanțate de Uniunea Europeană și consumarea transparentă și eficientă a fondurilor nerambursabile. Numărul de proiecte contractate în regiunea noastră, în cadrul Programului Operațional Regional, a ajuns acum la 384, prin care se solicită peste 475 milioane euro. Avem finalizate 167 proiecte și am plătit deja beneficiarilor aproape 175 milioane euro, în urma procesării cererilor de prefinanțare și a celor de rambursare. Practic, gradul de absorbție al fondurilor alocate prin acest program a depășit procentul de 40%. Întâlnirile noastre de lucru urmăresc realizarea proiectelor, derularea achizițiilor și a lucrărilor specificate în cererile de finanțare ale beneficiarilor. Obiectivul acestei reuniuni a fost de a asigura programarea și absorbția eficientă a fondurilor europene destinate dezvoltării regionale în perioada de programare de după anul 2013. Considerăm că această întâlnire a fost utilă pentru reprezentanții administrației publice locale, pentru că am identificat și analizat posibilele probleme care pot să apară în absorbția efectivă a fondurilor europene, în așa fel încât să le rezolvăm eficient”, a declarat, la încheierea lucrărilor, Maria Ivan, director Organism Intermediar pentru implementarea Programului REGIO în cadrul ADR Centru.