Lunile iulie şi august se anunţă secetoase-Fonduri europene pentru sistemele de irgiaţii

28 martie 2013 10:080 comments

irigatii site

In lunile iulie şi august se anunţă secetă, iar sumele din fonduri europene pentru reabilitarea staţiilor de punere sub presiune la sistemele de irigaţii vor creste la 60 de milioane de euro, faţă de 25 de milioane de euro în 2012, a declarat miercuri ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, citat de Mediafax.

“Am discutat şi despre sectorul de irigaţii şi despre cum se poaţe interveni, pentru că se anunţă şi în acest an, în lunile iulie şi august, secetă. Am anunţat ca avem deja un act normativ în curs de avizare astfel încât să realizăm o măsură care nu s-a mai întreprins din 1997, şi anume să aducem pe banii Ministerului Agriculturii şi să facem prima umplere pe canale”, a spus ministrul.

El a adăugat că, astfel, costurile pe care le plătesc fermierii pentru apă nu vor mai fi atât de mari.

“În 2012, din fonduri europene, aveam alocată o sumă de 25 de milioane de euro pentru reabilitarea staţiilor de punere sub presiune, acele sisteme secundare care sunt în administrarea asociaţiilor de udători. Am mărit sumele în acest an de la 25 la 60 de milioane de euro”, a mai spus ministrul.

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com