Marşul Naţional Avram Iancu: Crăişorul munţilor va fi comemorat în Apuseni
În perioada 9-14 septembrie 2013, pe traseul Vidra de Sus – Țebea, 100 km pe jos, va avea loc marşul Naţional Avram Iancu. Ceremonia de începere a Marșului Național Avram Iancu va avea loc la Casa Crăișorului din Apuseni, luni dimineața, 9 septembrie 2013, ora 8:00, când vor fi trase clopotele, se va oficia o slujbă de pomenire pentru sufletul Eroului Național şi va cuvânta primarul Sandu Heller. În continuare, invitații vor vorbi despre viața și lupta Eroului dusă pentru fericirea Națiunii sale.
Punctele de oprire ale Marșului omagial vor fi:
Luni, 9 sept. 2013, ora 15:00, Câmpeni
Marți, 10 sept. 2013, ora 12:00, Abrud
Miercuri, 11 sept. 2013, ora 14:00, Mihăileni
Joi, 12 sept. 2013, ora 14:00, Crâșcior
Vineri, 13 sept. 2013, ora 10:00, plecarea spre Brad și sosirea la ora 12.
Sâmbătă, 14 sept. 2013, ora 11:00, Brad, ceremonia dedicată lui Avram Iancu în fața monumentului din centrul orașului. După aceasta urmează plecarea spre Țebea, Templul Apusenilor.
“La fiecare oprire în locurile menționate, la monumentele Eroului Național, vor fi slujbe de pomenire inițiate de reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române cu Binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Se vor aprinde lumânări, cei prezenți vor evoca viața și faptele Crăișorului Munților, timp în care vor răsuna clopotele.
La Țebea, ultima localitate pe harta Marșului Național Avram Iancu, vom sosi în după amiaza zilei de 14 septembrie 2013, unde vom face de gardă la mormântul Eroului, până în dimineața zilei de 15 septembrie” au dedclarat organizatorii.
Traseul Marșului Național Avram Iancu va fi: Avram Iancu (Vidra de Sus)-Câmpeni-Abrud-Ciuruleasa-Buceș-Mihăileni-Crâșcior-Brad-Țebea