Ministrul Economiei: Fabrica de Arme Cugir a încheiat un contract pentru livrare de arme uşoare într-o ţară NATO
Veştile bune continuă să vină pentru economia judeţului Alba. După ce Daimler a anunţat oficial că va investi la Sebeş iar BOSCH va deschide a treia unitate de producţie la Blaj încă o veste bună a fost dată pentru Alba de ministrul Economiei, Varujan Vosganian. Acesta a anunţat că Fabrica de Arme Cugir a încheiat un contract în vederea livrării de arme uşoare către o ţară NATO. Oficialulnu a dorit să precizeze despre ce ţară este vorba. În schimb, a spus că acest contract îi companiei să-şi dubleze capacitatea şi să angajeze încă 300 de persoane. În prezent, fabrica de Arme Cugir are peste 600 salariaţi.
“Am convenit să prezentăm în Guvern un Memorandum pe care l-am acceptat împreună cu ministerele, prin care să angajăm 300 de persoane la Fabrica de Arme”, a precizat Vosganian.
Vosganian a mai spus că a discutat cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor ca de fiecare dată când sunt încheiate contracte suplimentare faţă de capacitate, companiile să poată face angajări în plus, chiar dacă sunt unităţi care merg în pierdere. Practic, a cerut să fie angajat personal pe perioada contractului.
“Ministerul de Finanţe este, în general, foarte reţinut la crearea de noi locuri de muncă la unităţi care au datorii, temându-se poate, pe bună dreptate, ca noi angajări ar putea să sporească pierderile”, a precizat Vosganian.
Fabrica de Arme Cugira avut anul trecut o cifră de afaceri de 11 milioane lei
Pe acest subiect vicepreşedintele CJ Alba, Florin Roman a declarat: “Contractul se derulează până în perioada 2016 şi este o continuitate cu partenerul tradiţional al Fabricii din Cugir din ultimii 15 ani. Practic, partenerul american ţine această fabrică pe linia de plutire în ultimii 15 ani cu comenzi ferme. Contractul poate fi prelungit şi după 2016, iar foarte important este ca bătrânul AKM, foc automat, va fi transformat în arma pentru piața civilă şi sportivă, foc cu foc. Angajările au început şi vor continua. Important este şi faptul că valoarea comenzilor depășește producția, așa că este posibil ca numărul angajaților să crească. O altă veste bună este că acest contract aduce şi beneficii financiare pentru fabrica nu doar creșterea numărului de salariați”.