Ministrul Educaţiei:Sunt de acord cu fondul clasei dacă se face într-un mod legal
De-a lungul timpului fondul clasei a constituit pentru mulţi părinţi o reală problemă. Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educaţiei, preciza că fondul clasei “se plasează clar în afara legii” şi recomanda părinţilor să nu ofere bani.
Totuşi într-un interviu acordat NewsIn, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie a vorbit despre fondul clasei, precizând că a purtat discuţii la Ministerul Finanţelor pentru a găsi o soluţie. “Trebuie să avem un mecanism mult mai clar, ca opţiunile părinţilor de a sprijini, chiar şi financiar, o şcoală, să urmeze un traseu legal şi vizibil”, a precizat Pricopie.
Ministrul a explicat că trebuie să existe reguli foarte clare. “Atât timp cât oricine, eu am dreptul să merg la şcoală şi să contribui cu ceva, de la făcut curăţenie în clasă, lucru pe care l-am făcut înainte de a începe şcoala cu alţi părinţi, la, nu ştiu, să asigurăm o anumită dotare. Atât timp cât acest lucru se face într-un cadru legal şi nu circulând bani într-o formă ascunsă, nu văd care este problema. Sigur că ideal ar fi să nu fie nevoie să ajungi în situaţia asta, dar să ştiţi că în toate statele occidentale, şi am discutat lucru ăsta şi la Ministerul Finanţelor, să avem un mecanism mult mai clar, ca opţiunile părinţilor de a sprijini, chiar şi financiar, o şcoală, să urmeze un traseu legal şi vizibil. Să existe posibilitatea, aşa cum există şi acum posibilitatea acelor donaţii, dar să fie mult mai clar şi traseul mult mai bine pus pe hârtie. Altfel, orice fond al clasei care nu ştii exact ce se întâmplă cu acei bani şi unde se duc banii este o procedură ilegală. Or părinţii, profesorii, directorii, toţi trebuie să cunoască acest lucru”, a precizat ministrul Educaţiei.