Oficial VCST şi-a deschis luni noua fabrică de la Alba Iulia
Luni într-un cadru festiv investitorul belgian VCST Automotive Production a inaugurat noua fabrică de la Alba Iulia. La evenimnt a participat conducerea managerială a VCST din Belgia, ambasadorul Belgiei în România Excelenţa Sa, Philippe Beke preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, subprefectul, Cornel Murg, deputatul PSD, Ioan Dîrzu precum şi reprezentanţi ai unor instituţii şi firme din judeţ.
Investitorii belgieni au decis să investească la Alba Iulia, în Zona Industrială de la ieşirea din Alba Iulia spre Ciugud, în 2011 după discuţii prealabile cu administraţia locală din Alba Iulia. Aceasta le-a pus la dispoziţie celor de la VCST 4,8 hectare în Zona Industrială, teren achiziţionat de investitorul belgian.
Reprezentanţii VCST Belgia au mulţumit atât Primăriei Alba Iulia cât şi Consiliului Judeţean Alba pentru sprijinul acordat în derularea acestei investiţii.
Construcția fabricii VCST Alba Iulia a început în mai 2012, iar în 12 noiembrie 2012 a fost fabricată prima roată dințată. Fabrica se întinde pe o suprafață de 30.000 mp, însă compania mai are un teren disponibil de 18.000 mp, achiziționat de la primărie, pe care speră să extindă investiția. Investiţia VCST de la Alba Iulia are o valoare de 30 de milioane de euro din care 25 de milioane au fost investite în utilaje iar 5 în construcţia fabricii.
VCST este lider mondial în fabricarea roților dințate, iar fabrica din Alba Iulia va produce roți dințate pentru Paccar/DAF, Perkins/ Caterpillar, Ford, GM/TKP şi Volkswagen.
După discursurile oficiale ale celor de la VCST şi a oficialităţilor locale aceștia au tăiat pangliga noii fabrici. Tot cu această ocazie a fost dezvelită placheta o plachetă care să amintească de acest eveniment .
„În acest moment, VCST Alba Iulia are 77 de angajați. Până la sfârșitul anului 2013 ne propunem să creștem până la 140 de oameni, iar, planul nostru de dezvoltare prevede o creștere până la 200 de oameni în 2014. Valoarea investiției este de aproximativ 30 de milioane de euro, din care 25 de milioane în partea de echipamente, mașini, unelte și echipamente de măsură și control și 5 milioane în clădiri și infrastructură”, a explicat Alexandru Goia, directorul VCST Alba Iulia.