Actiunea Stupul: 346 de stupi de albine, sume de bani, 4 autovehicule şi alte bunuri indisponibilizate de poliţiştii din Alba
Cu ocazia celor 15 percheziţii organizate azi, 22 octombrie 2013 de către poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, au fost identificaţi 346 de stupi de albine despre care există date şi indicii temeinice că au fost sustraşi în perioada martie – octombrie 2013 de la mai mulţi proprietari de albine din judeţele Alba, Arad, Harghita şi Buzău.
La două dintre locaţiile din judeţul Hunedoara ( în localitatea Veţel), au fost găsiţi 295 de stupi iar din judeţele Buzău şi Harghita s-a reușit recuperarea unui număr de 51 de stupi.
5 din cei 6 învinuiţii de furt din judeţul Hunedoara şi 5 învinuiţi de tăinuire din judeţele Harghita, Tulcea, Gorj şi Buzău, au fost conduşi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.
De asemenea, au fost identificate şi indisponibilizate, 3 autovehiculele folosite de cei 6 învinuiţi pentru comiterea furturilor.
Sume de bani (6.622 lei şi 805 euro) precum şi un autoturism aparţinând unuia dintre învinuiţii infracţiunii de furt, au fost indisponibilizate pentru recuperarea prejudiciilor.
Reamintim faptul că în cursul zilei de marti, IPJ Alba, cu sprijinul poliţiştilor din Hunedoara, Gorj, Harghita, Buzău şi Tulcea, ai poliţiştilor Serviciului de Operațiuni Speciale Alba şi ai Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Alba, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, au efectuat simultan 15 percheziţii la domiciliile unor persoane din Hunedoara (10), Gorj (2), Harghita, Buzău şi Tulcea (câte o percheziţie), care sunt învinuite de comiterea infracţiunilor de furt calificat, complicitate la infracţiunea de furt calificat, asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni şi tăinuire.
Din cercetările efectuate până în prezent, s-a stabilit că în perioada martie – octombrie 2013, 6 dintre învinuiţi, toţi bărbaţi cu vârste cuprinse între 24 şi 42 de ani, din judeţul Hunedoara, au comis 15 furturi de stupi de albine de pe raza judeţului Alba şi 3 de pe raza judeţelor Arad, Harghita şi Buzău, sustrăgând 568 de stupi, în valoare totală de 402.700 lei.
După comiterea furturilor învinuiţii au transportat stupii cu albine în mai multe locaţii din ţară, cei mai mulţi în localitatea Veţel, judeţul Hunedoara unde i-au amplasat pe terenul unui dintre învinuiţi, sau i-au vândut.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracționale a celor 11 învinuiţi, identificarea eventualilor complici şi recuperarea prejudiciilor cauzate prin faptele lor. De asemenea sunt desfășurate activităţi specifice pentru reţinerea învinuitului care nu a fost găsit cu ocazia acţiunii de azi.