Percheziții în Alba la două firme de transport persoane acuzate de fraudă. Prejudiciul depășește 2 milioane de euro
În cursul zilei de astăzi, polițiștii din cadrul IPJ Alba au efectuat 18 percheziţii la locuinţele sau sediile a 24 de persoane suspectate de săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, complicitate la înşelăciune, fals în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, fapte comise în legătură cu activităţi de transport rutier de persoane de către societăţi comerciale specializate
În această dimineaţă, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sprijiniţi de către poliţişti din cadrul inspectoratelor de politie județene Hunedoara si Bihor, precum şi de poliţişti ai Serviciului de Operațiuni Speciale Alba, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, au efectuat simultan 18 percheziţii la domiciliile unor persoane din Alba (11), Bihor (2) şi Hunedoara (3) şi sediile a două societăţi comerciale din judeţul Alba, care au ca principal obiect de activitate transportul public de persoane.
Pe baza mandatelor de aducere, 17 învinuiţi vor fi conduşi la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Alba, Luminița Prodan, la locuințele suspecților au fost găsite sume de bani de ordinul sutelor de mii de euro și mii de tichete de transport.
Din cercetările efectuate până în prezent, s-a stabilit că reprezentanții celor două societăţi comerciale de transport persoane din Câmpeni şi Baia de Arieş, au impus angajaților ce dețin calitatea de conducători auto, să realizeze venituri țintă, pe fiecare rută de transport, prin obținerea de bilete subvenționate, chiar daca persoanele beneficiare ale acestora, nu au efectuat deplasări. Pentru realizarea scopului, conducătorii auto şi-au stabilit legături cu diferite persoane din localități situate pe rutele de transport, care in schimbul unor sume de bani, obțineau bilete de transport subvenționate, ce erau ulterior folosite la decontare.
Activităţile ilicite s-au desfăşurat începând cu anul 2009, pe rute de transport rutier de persoane de pe raza judeţelor Alba, Bihor, Arad, Hunedoara, Cluj şi Timiş, iar pentru sporirea veniturilor, învinuiţii au colectat şi decontat în mod fraudulos, cupoane statistice ale biletelor speciale pentru călătorii gratuite, cu autobuzele, destinate veteranilor de război, pensionarilor şi persoanelor cu handicap.
Prejudiciul cauzat prin aceste activităţi infracţionale este estimat la 2.216.375 Euro (9.862.873 lei).
Acţiunea ce are loc azi a fost organizată pentru documentarea activităţii infracţionale a unui număr de 24 de persoane din care 2 persoane juridice, cercetate într-un dosar penal instrumentat de Serviciul de Investigare a Fraudelor al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba.
În cauză a fost dispusă începerea urmăririi penale sub aspectul infracțiunilor de „înşelăciune”, ”complicitate la înşelăciune”, „fals în înscrisuri oficiale”, „fals în înscrisuri sub semnătură privată” şi „uz de fals” .
Cercetările continuă.
16:22
Cum vor fi recuperati banii?? Cu care putem angaja 500 de persoane? poate chiar mai multtimp 12 luni !