Piețele din Blaj și Sebeș luate la control de polițiști. Șapte elevi prinși în piață când trebuiau să fie la ore
Joi, pe raza judeţului Alba, poliţiştii au organizat mai multe acţiuni de menţinere a climatului de siguranţă civică precum şi de prevenire a accidentelor rutiere şi depistarea acelor conducători auto care încalcă prevederile legale privind circulaţia pe drumurile publice.
Astfel, pe raza municipiului Blaj poliţiştii au acţionat, cu ocazia pieţei săptămânale, în vederea respectării legislaţiei rutiere dar şi pentru prevenirea şi combaterea comerţului ilicit. Cu această ocazie au fost aplicate 42 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 5.975 de lei, cele mai multe (36) pentru încălcări ale legislaţiei rutiere. De asemenea au fost constatate 3 infracţiuni (una la regimul rutier, una de comercializare de produse contrafăcute şi una de braconaj piscicol).
Poliţiştii municipiului Sebeş, dar şi cei din cadrul Secţiilor de Poliţie Rurală Sebeş şi Şpring au organizat o acţiune cu ocazia pieţei săptămânale. Cu această ocazie au fost aplicate 59 de sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor aplicate fiind de 11.295 lei. De asemenea au fost constatate două infracțiuni şi au fost reţinute un certificat de înmatriculare şi două permise de conducere.
Cu ocazia acestei acţiuni, poliţiştii au depistat 7 elevi care lipseau de la cursuri.