Pieton băut bine lovit de o mașină
Poliţişti din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Sebeş s-au sesizat din oficiu, marți, cu privire la faptul că în dreptul unui imobil din localitatea Săsciori, judeţul Alba, a avut loc un accident de circulaţie.
Echipa de cercetare deplasată la faţa locului a stabilit că V.C., de 55 ani, domiciliat în comuna Săsciori, în timp ce se deplasa, pe jos, pe partea carosabilă, a fost surprins şi accidentat de către un autoturism condus de I.C., de 35 ani, din comuna Daia Română.
Victima a fost transportată la Spitalul Municipal Sebeş, unde i s-a stabilit diagnosticul de TCC acut închis comoţional cu plăgi contuze, rămânand internat sub supraveghere medicală.
Atât conducătoarea auto, cât şi pietonul au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru victimă şi negativ pentru femeia care a condus autovehiculul.