„PNDR VINE ÎN SATUL TĂU”: Aproximativ 330 de localităţi şi peste 12.900 de persoane informate în Regiunea Centru

23 august 2013 14:000 comments

PNDRAgenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), cu sprijinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, a înregistrat rezultate foarte bune în prima parte a celei mai ample campanii de informare din Romania „PNDR VINE ÎN SATUL TĂU”.
În regiunea Centru (judeţele: Alba, Sibiu, Braşov, Covasna, Harghita şi Mureş), caravanele PNDR au organizat evenimente locale publice în peste 328 de localităţi, iar experţii promoter au informat peste 12.900 de persoane despre program, termene şi condiţii de depunere, linii de finanţare deschise şi oportunităţi după anul 2014.
La nivel naţional, în perioada 13 martie – 17 iunie 2013 au fost informate peste 71.500 de persoane din mediul rural, dar și din localități urbane mai mici. Cele 15 rulote de informare au derulat evenimente în 1.520 localități din 40 de județe ale României.
Caravana a oferit informații despre stadiul actual al implementării Programului Național de Dezvoltare Rurală – PNDR (plăți directe, măsuri active, cum se pot evita neregulile și fraudele) și a distribuit materiale informative și promoționale. Publicul țină al acestei Campanii este format atât din beneficiari ai proiectelor de investiții finanțate prin PNDR și ai plăților directe acordate prin APIA (Agenția de Plăți pentru Intervenție în Agricultură), cat și din potențiali beneficiari, reprezentanți ai presei și ai publicului larg.
Obiectivul principal al campaniei este creșterea indicelui de absorbție efectivă și corectă a fondurilor nerambursabile acordate prin PNDR, în sensul creșterii gradului de acuratețe și corectitudine a întocmirii cererilor de plată, precum și a cererilor de finanțare.
Campania de informare ”PNDR vine în satul tău.” va continua cu a doua etapă, prevăzută a se desfășura în perioada august – noiembrie 2013. Informațiile oferite se vor axa pe consilierea și sprijinul oferit beneficiarilor pentru derularea proiectelor pe care le implementează. De asemenea, evenimentele vor încerca să pregătească pe cei interesați în a-și dezvolta spiritul antreprenorial, atât de necesar pentru derularea proiectelor europene, dar și să informeze publicul despre ultimele noutăți legate de finanțarea agriculturii și dezvoltării rurale în România.

Tags:

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com