Politia Alba in actiune!

17 octombrie 2019 20:330 comments

Acţiune cu efective suplimentare în Alba Iulia

 

Poliţia Municipiului Alba Iulia a desfășurat o acţiune ce a avut ca scop creşterea gradului de siguranţă publică, prevenirea şi combaterea infracțiunilor şi  contravențiilor și identificarea autorilor de infracțiuni.

 Au fost legitimate 368 de persoane, constatate, în flagrant, 3 infracțiuni și au fost reținute 5 persoane, pentru fapte de furt și tulburarea ordinii și liniștii publice.

 

Ieri, 16 octombrie 2019, Poliţia Municipiului Alba Iulia a organizat o acţiune cu efective mărite, pe raza municipiului Alba Iulia, cu precădere în zona industrială, respectiv în cartierul „Lumea Nouă”.

La acţiune au participat poliţişti de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, criminalistic şi ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, care au fost sprijiniţi de jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Alba şi de poliţişti din cadrul Poliţiei Locale Alba Iulia.

 

În total, la acţiune au luat parte 85 de poliţişti, jandarmi şi poliţişti locali care au fost sprijiniţi, în unele dintre activităţile de control, de către lucrători ai Sucursalei de Distribuție a Energiei Electrice Alba şi de lucrători ai Apa CTTA Alba Iulia.  

 

Cu ocazia acţiunii au fost legitimate 368 de persoane, urmărindu-se aspectele legate de legalitatea racordării acestora la reţelele de utilităţi publice dar şi verificarea modului în care sunt respectate prevederile OG 97/2005, privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate.

 

S-a urmărit, de asemenea, identificarea autorilor de infracțiuni şi creşterea siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, în acest sens fiind controlate, în filtre rutiere, 150 de autovehicule.

 

Au fost constatate, în flagrant delict, 3 infracţiuni, două de furt de apă de la reţeaua publică și una la regimul rutier, iar poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale, din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia, au identificat și reținut 5 persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni de furt, tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire.

 

Totodată, au fost constatate 132 abateri de natură contravenţională, sancționate cu amenzi în valoare de 37.015 lei, din care 109 pentru încălcări ale normelor legale privind circulația pe drumurile publice.  

 

Exemple:

 

Polițiștii de investigații criminale l-au identificat pe un bărbat de 35 de ani, din comuna Șona, care locuiește fără forme legale în municipiul Alba Iulia, ca persoană bănuită de săvârșirea a două furturi de scule din autospecialele unei societăți comerciale specializată în servicii de telecomunicații.

 

Se pare că, în perioada 02-19 august 2019, bărbatul ar fi forțat sistemele de închidere a două autoutilitare parcate în curtea unui imobil și ar fi sustras o mașină de găurit, mai multe scule, cabluri și alte bunuri a căror valoare totală a fost estimată la 2.500 de lei.

 

Bărbatul, care este cercetat pentru furt calificat, a fost reținut, iar în cursul zilei de azi, 17 octombrie, va fi prezentat în fața procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

 

 

Tot ieri, 16 octombrie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au reținut 4 tineri, cu vârste cuprinse între 23 și 31 de ani, din Alba Iulia, care sunt cercetați pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.

 

Se pare că, în noaptea de 15/16 octombrie 2019, în timp ce se aflau pe terasa unui local public din Alba Iulia, fiind sub influența băuturilor alcoolice, ar fi avut discuții în contradictoriu și s-ar fi agresat reciproc. În scandal ar mai fi fost implicați doi tineri, de 30 și 32 de ani, iar acesta ar fi continuat și pe spațiul public din fața localului.

 

Până în prezent, niciuna dintre persoanele implicate în scandal nu a depus plângere la poliție, pentru lovire sau alte violențe.

 

În cursul zilei de azi, 17 octombrie, cei 4 reținuți vor fi prezentați în fața procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

 

Ancheta îi vizează și pe cei doi tineri de 30 și 32 de ani, care, în prezent, se sustrag cercetărilor.

 

În urma verificărilor efectuate împreună cu reprezentanții S.C. CTT Apa – Filiala Alba-Iulia, au fost identificate două imobile care erau racordate, în mod ilegal, la rețeaua publică de apă potabilă.

 

Față de proprietarii acestora au fost întocmite dosare penale pentru furt.

 

Leave a Reply


WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com