Ponta i-a scos din subteran pe minerii din Roșia Montană care s-au blocat în mină

16 septembrie 2013 10:480 comments

mineri ponta
Protestul celor 33 de mineri care s-au blocat în mina Cătălina Monulești din Roșia Montană, 22 de cinci zile iar 11 de trei zile, a luat sfârșit duminică seara. Finalul protestului a venit după ce premierul Ponta a venit la Roșia Montană duminică seara și acoborât în mină unde a stat de vorbă cu protestatrii. Ponta afost primit cu aplauze de cei care protestau la gura minei. După mai bine de o oră premierul Ponta a ieșit cu minerii din mină promițându-le că se va face o comisie specială în Parlament pe subiectul proiectului minier de la Roșia Montană și toți membrii comisiei voor veni să vadă exact la fața locului situația. “L-am promis că vom face o comisie specială în Parlament și toți membrii comisiei vor veni aici, vor discuta cu acești oameni și apoi vor decide ce trebuie să voteze în comisie și apoi în Parlament. Oamenii aceștia au dreptul la viață”, a declarat Ponta.
Totodată, primul-ministru a declarat că nimeni nu se poate antepronunţa în privinţa situaţiei minerilor de la Roşia Montană, pentru că “nu ştiu ce viaţă au oamenii aceştia”.
Premierul i-a trimis pe mineri acasă, “la neveste şi copii”, deoarece luni începe şcoala, iar micuţii “trebuie să meargă cu taţii lor la şcoală”.
“Mâine începe şcoala şi copiii lor trebuie să meargă cu taţii la şcoală”, a mai susţinut premierul, explicând de ce a venit, duminică, la Roşia Montană pentru a discuta cu minerii.
Unul dintre mineri, întrebat dacă are încredere în promisiunea premierului, a răspuns afirmativ, dar a spus că în cazul în care se va înşela totuşi, minerii vor trece la măsuri extreme.
Cei care s-au aflat la suprafaţă în semn de solidaritate cu minerii aflaţi în subteran au scandat, la ieşirea ortacilor din mină: “Cinste lor/Cinste lor, cinste lor, minerilor”.
Comisia parlamentară specială pentru Legea privind Roşia Montană urmează să fie constituită săptămâna viitoare, cel mai devreme marţi.
Aproape două mii de persoane din ţară au protestat, duminică după-amiază, la Roşia Montană, judeţul Alba, pentru a-şi manifesta solidaritatea cu cei 33 de mineri care s-au blocat în subteran.
Amintim faptul că cei 33 de mineri de la Roșia au recurs la acest gest, de a se bloca în mină, după ce președintele Senatului, Crin Antonescu și mai mulți lideri politici, inclusiv premierul Ponta s-au declarat împotriva proiectului.

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com