Ponta s-a întâlnit în Germania cu muncitorii români de la Daimler
Premierul Victor Ponta s-a deplasat marţi, în cea de-a doua zi a vizitei sale în Germania, la Stuttgart, unde s-a întâlnit cu reprezentanţii concernului Daimler şi cu un grup de muncitori români care urmează un curs de perfecţionare la această fabrică.
În prezent sunt 45 de români, ei urmând să revină în ţară odată cu inaugurarea fabricii de la Sebeş. Daimler va relocaliza 50% din capacitatea fabricii de cutii de viteză din Stuttgart în România.
Muncitorii români s-au declarat mulţumiţi de salariile pe care le primesc în Germania şi condiţiile de trai. Ei au spus că au fost selectaţi pentru cursul de perfecţionare în urma unui interviu şi a unei probe practice, precizând că nu au mai lucrat până să vină în Germania cu roboţi.
“Aici este o muncă mult mai liniştită în comparaţie cu România, un ritm mai relaxat de lucru. Nu am mai văzut aşa ceva până acum, nu am mai lucrat cu roboţi, nu am lucrat pe o linie complet automatizată, cu mulţi senzori care exclud greşelile umane”, au spus aceştia.
Ei au adăugat că roboţii “sunt ok”, deoarece îi ajută foarte mult atunci când se cere o producţie mare, şi că nu se tem că, în viitor,, aceştia ar putea să-i înlocuiască.
“Este o linie complet automatizată, cu mulţi senzori, iar erorile umane se exclud”, a explicat un angajat de la Cugir.
Investiţia constructorului german Daimler de la Sebeş va fi inaugurată pe 29 iulie, a afirmat ministrul Delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan Şova, care îl însoţeşte pe premierul Victor Ponta în vizita pe care o efectuează luni şi marţi în Germania.
Într-o primă etapă, Daimler va avea 300 de angajaţi, cu posibilitatea extinderii locurilor de muncă în următorii doi-trei ani.
Daimler AG va investi peste 300 de milioane de euro în filiala sa din România, Star Transmission, pentru a servi segmentul de vârf al cererii de cutii de viteze şi componente ale sistemelor de transmisie ale Mercedes. sursa: Agerpres