Premii pentru artistii fotografi din Alba!

21 decembrie 2016 21:090 comments

poza-concurs-1

Şase dintre cursanţii clasei „Artă fotografică” din cadrul Şcolii de Arte şi Meşteşuguri a Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba au obţinut recent şase premii importante la concursul naţional „E-visual Art Debut” de la Braşov. Cei şase cursanţi au obţinut toate premiile la categoria de vârstă 14 – 18 ani şi locul I şi IV la categoria de vârstă peste 18 ani.

„Este o surpriză plăcută pentru clasa de artă fotografică, acum în pragul Sărbătorilor de Iarnă. Cred că aceste premii încununează un an de muncă şi pregătire continuă pentru cursanţii noştri îndrăgostiţi de arta fotografică şi ele se adaugă altor premii importante obţinute în 2016” a spus Vasile Sârb profesorul clasei „Artă fotografică” din cadrul Şcolii de Arte şi Meşteşuguri a Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba.

Concursul „E-visual Art Debut” a fost organizat de Consiliul Judeţean Braşov şi Şcoala de Arte şi Meserii „Tiberiu Brediceanu” Braşov, iar lucrările premiate au fost expuse în cadrul unei expoziţii speciale.

 

PREMII OBŢINUTE:

 

CATEGORIA DE VÂRSTĂ: 14-18 ani

Locul I – Knall Raul – „Îngerul nopţii”

Locul II – Hăprian Silvia – „Puritare”

Locul III – Razvan Gabriel Dinu – „Timp Pierdut”

Locul IV – Covaciu Anca – „Zâmbet”

 

CATEGORIA DE VÂRSTĂ peste 18 ani

Locul I –  Delia Aron –  „Pe dos…”

Locul IV – Popescu Diana – „Relaxare”

 

Şcoala de Arte şi Meşteşuguri a fost înfiinţată în 1969, iar din 2007 funcţionează în cadrul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba fiind condusă de profesorul Marinela Popa. Şcoala vine în întâmpinarea cererilor tot mai numeroase de formare continuă şi se vrea a fi o „pepinieră” de specialişti talentaţi pentru celelalte servicii. Disciplinele din cadrul şcolii sunt: arte plastice, arte vizuale moderne, arte vizuale clasice, canto muzică populară, canto muzică uşoară, teorie şi solfegii, chitară, instrumente de suflat, instrumente cu clape, teatru, dans modern, dans de societate, dans popular, ţesături şi cusături tradiţionale, ceramică, arta lemnului, pictură religioasă.

 

Centrul de Cultură “Augustin Bena” Alba

Strada Morii nr. 8 – Alba Iulia      Telefon: 0258/ 813076

www.culturaalba.ro  e-mail: augustinbena@mail.com

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com