Programul evenimentului tradițional Păștenii de la Cugir și Vinerea
Asociația Culturală CÂMPUL PÂINII – Vinerea – Cugir, județul ALBĂ, are plăcerea de a vă invita la evenimentele prilejuite de desfășurarea obiceiului tradiţional PĂȘTENII.
Proiect cultural – “PĂŞTENII– cunoaşterea şi păstrarea moştenirii culturale din mediul rural”.
În Joia Mare, la Vinerea, lângă Cugir, are loc obiceiul Păştenilor: cu trei zile înaintea Sfintei Sărbători a Paştelui, persoanele care au împlinit 60 de ani (care sunt numiţi „păşteni”), se ocupă de pregătirile necesare pentru organizarea marii sărbători. Păştenii pregătesc ciubăre, lumânări, pâine, desagi, oferă vinul, de asemenea prepară Paştele care va fi luat de către fiecare credincios în Dimineaţa Învierii.
În dimineaţa zilei de joi (Joia Mare), împreună cu preoţii, păştenii pleacă la casa celui mai gospodar dintre ei, care este gazda anul acesta şi unde are lor sfinţirea pâinii, a vinului şi a lumânărilor. De aici, în frunte cu preoţii şi cu oficialităţile prezente şi însoţiţi de comunitatea locală, pleacă în procesiune spre lăcaşul de cult. În faţă merg bărbaţii cu desagii cu pâine, iar în spate femeile cu ciubărele împodobite cu verdeaţă, şi apoi ceilalţi participanţi, fie săteni, fie invitaţi ai lor, după care Paştele este introdus în biserică. După slujba specială, fiecare participant primeşte un pahar de vin şi o bucată de cozonac.
Această tradiţie a fost iniţiată de preotul Ioan Sabău din Vinerea din anul 1948. La începutul obiceiului (să ne gândim că erau vremuri grele, era imediat după Război), cumpărarea celor necesare cădea în sarcina uneia din familiile înstărite din Vinerea. Acum, de cheltuială se preocupă întreaga comunitate.
De mulţi ani tradiţia Păştenilor a fost preluată şi de către locuitorii din Cugir.
Programul manifestării din acest an este următorul
Duminică de Florii (28.04.2013), ora 15 – împodobirea cu verdeaţă a ciuberelor şi lumânărilor la casa gazdei.
Joia Paştilor (02.05.2013), ora 8 – procesiune “Băgarea Paştilor în Biserică”.
Vinerea Paştilor (03.05.2013), ora 18 – împodobirea Sfântului Mormânt, Slujba de Prohod a Domnului Iisus Hristos, ocolirea Bisericii.
Duminica Paştilor (05.05.2013), ora 3 – Slujba de Înviere a Domnului Iisus Hristos, Împărţitul Paştilor.
Duminica Tomii (12.05.2013) – petrecerea Păştenilor („Uspățul Paștilor”)
PARTENERI: Primăria Orașului CUGIR și Radio ARDELEANUL FM