Rata anuală a inflaţiei a ajuns la 5,25%
Rata inflaţiei s-a plasat în luna martie la 0,04% faţă de februarie, după o creştere a tarifelor serviciilor şi o uşoară scădere a preţurilor produselor alimentare şi nealimentare, rata anuală ajungând la 5,25%, potrivit datelor anunţate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS), citate de Mediafax.
În martie preţurile mărfurilor alimentare şi nealimentare au scăzut faţă de luna anterioară cu 0,1%, iar tarifele serviciilor au urcat cu 0,5%.
Dintre alimente, cel mai mult s-au ieftinit ouăle, cu aproape 10%, iar în ceea ce priveşte serviciile evoluţia tarifelor a fost influenţată de o scădere de 4% înregistrată la transportul feroviar.
“Creşterea medie a preţurilor pe total, în ultimele 12 luni (aprilie 2012 – martie 2013) faţă de precedentele 12 luni (aprilie 2011 – martie 2012), determinată pe baza IPC este 4,1%, iar cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 3,9%”, arată INS, într-un comunicat.
În februarie preţurile de consum îşi temperaseră ritmul de creştere la 0,34%, faţă de un avans de 1,34% în primă lună a anului. Rata anuală coborâse atunci de la 5,97%, maximul ultimului an şi jumătate, la 5,65%.
Proiecţia Băncii Naţionale a României (BNR) privind rata inflaţiei în acest an este de 3,5%, cu o ţintă de 2,5%, plus/minus un punct procentual.
sursa foto: gandul.info