RMGC: Aşteptăm cadrul legislativ care să permită dezvoltarea industriei miniere în România

12 noiembrie 2013 08:257 comments

rosia358În cadrul unui comunicat de presă compania Roşia Montană Gold Corporation, transmis după ce Comisia Specială a Parlamentului a dat vot negativ pentru proiectul minier de la Roşia, reprezentanţi companiei transmit faptul că raportul comisiei este unul profesionist şi cuprinzător şi aşteaptă cadrul legislativ care să permită dezvoltarea industriei miniere în România.
“Raportul Comisiei parlamentare a venit la capătul unor dezbateri transparente, în care opinia publică a avut ocazia să fie informată cu privire la proiectul Roșia Montană. Raportul comisiei este profesionist și cuprinzător și ne bucurăm că, după mulți ani de așteptare, s-a desfășurat o analiză serioasă a acestui proiect minier, în toate aspectele sale. Apreciem concluzia Comisiei, care recomandă completarea cadrului legislativ actual din România cu măsuri care să stimuleze implementarea unor proiecte miniere de asemenea amploare.
Sperăm că acest cadru legislativ va permite dezvoltarea industriei miniere din România și atragerea de investitori. Așteptăm adoptarea rapidă a cadrului legislativ general, pentru ca dezvoltarea proiectului minier Roșia Montană să poată demara în prima parte a anului 2014, iar impactul economic pozitiv al repornirii mineritului în România să se facă simțit în întreaga economie.
Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) acţionează şi a acţionat întotdeauna cu bună credinţă şi deplină respectare a cadrului legal. RMGC își reafirmă respectul pentru toate instituțiile statului român și pentru specialiștii români. Avem încredere că beneficiile proiectului Roșia Montană – mii de locuri de muncă, standarde de mediu ridicate, patrimoniu restaurat și peste cinci miliarde de dolari în economia României – se vor concretiza cât mai curând” se arată într-un comunicat de presă al RMGC.

Tags:

7 Comments

  • dom Tanase sa ne LASE!
    de peste 14 ani tot asteapta sa primeasca unda verde la un proiect mizerabil, de-a dreptul criminal pt Apusenii si motii amagiti care-l sustin!
    Din fericire motii adevarati s-au trezit si au luat atitudine. Daca acestia n-ar fi intampinat Comisia cum se cuvine in septembrie, n-am fi avut aceasta respingere a unei legi dedicate Goldului prin care li s-ar fi dat voie sa incalce alte legi pt a-si implementa proiectul distructiv!
    Asa ca, Goldule DU-TE si LASA-NE!
    Iar voi politicieni corupti avizi si lacomi dupa bani, avizati proiecte DURABILE, SANATOASE si nu DEZASTRE GARANTATE!!

  • oamenii din Rosia Montana asteapta pornirea acestui proiect de ani de zile, este singura sansa reala pentru ei sa le poata oferi copiilor un viitor, sper ca politicienii sa se miste mai repede de data aceasta si sa faca odata cadrul legislativ pentru minerit!

  • @cristi e criminal ca se amana de ani de zile fara niciun motiv pornirea acestui proiect, au ajuns oamenii sa moara de foame cu aurul blocat sub pamant!

  • ar fi timpul sa se termine cu prostiile si domnii astia de la Bucuresti sa ia o decizie cat mai repede sa stim si noi daca e alba sau neagra…

  • Sa de-a o lege din care statul sa aiba cat de mult de castigat,numai sa dea drumul mineritului ,din minerit sa ridicat tara asta si pe vremuri nu din povesti si drumuri blocate

  • Proiectul propus la Rosia Montana este un proiect bun si modern de care Romania are nevoie

  • sa il faca odata, ca noi asta asteptam…vrem sa muncim cu carte de munca, nu sa umblam din poarta in poarta sa strigam sloganuri de ”salvare”….salvatorii au carte de munca?

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com