S-a ales cu amendă și confiscarea materialului lemnos pentru nerespectarea datelor înscrise în avize

11 aprilie 2013 10:070 comments

Material-lemnos-confiscatÎn perioada 09-10 aprilie, poliţişti ai Serviciilor de Ordine Publică şi Investigare Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, împreună cu specialiști din cadrul I.T.R.S.V. Cluj Napoca și Garda Națională de Mediu – Comisariatul = Județean Alba, au desfășurat o acțiune ce a vizat prevenirea şi combaterii delictelor silvice, pe raza municipiilor Aiud şi Sebeş precum şi a localităților învecinate acestora.
Cu ocazia controlului efectuat la o societate comercială din Aiud, care are ca şi obiect de activitate prelucrarea lemnului, s-a constatat că aceasta a comercializat în mod ilegal, cantitatea de 73,75 mc material lemnos, de esenţă fag şi răşinoase.
Faţă de administratorul firmei a fost luată măsura sancționării contravenționale, conform art. 19 al.1, lit. a din Legea 171/2010, cu amendă în valoare de 10.000 lei precum și măsura complementară a confiscării valorice a cantității totale de 73,75 mc. material lemnos, în valoare de 11.198 lei.
În cadrul aceleiaşi acţiuni, ieri, la orele 15.20, pe DJ 167C, pe raza localității Tău, comuna Șugag, a fost depistat C.N., de 23 de ani, care transporta cu o autoutilitară, cantitatea de 46,89 metri cubi material lemnos, de esență rășinoasă, care nu corespundea din punct de vedere cantitativ și calitativ cu datele înscrise în avizele de însoțire prezentate la control.
Față de conducătorul autoutilitarei a fost luată măsura sancţionării contravenţionale, conform art. 19 lit. n, din Legea 171/2010, cu amendă în valoare de 2.000 lei iar întreaga cantitate de material lemnos a fost confiscată ţi predată în custodia Ocolului Silvic Sebeş.

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com