Salprest mai primește o lovitură: Nu va mai administra depozitul de deșeuri de la Alba Iulia
Anul acesta a fost unul agitat pentru Salprest Alba Iulia. După câțiva ani în care a gestionat serviciul de salubritate la Alba Iulia, în acest an a pierdut acest serviciu iar în curând va pierde și dreptul de administrare a depozitului de deșuri din Alba Iulia
Consilierii locali vor supune la vot în şedinţa din data de 26 noiembrie proiectul de hotărâre privind încetarea contractului de concesiune nr.13053/2001 încheiat între Consiliul local al municipiului Alba Iulia şi SC Salprest SRL.
„SC Salprest SRL nu a solicitat și nu a deținut niciodată o licență prin care să se acorde permisiunea de a presta activitatea de depozitare controlată a deșeurilor în municipiului Alba Iulia, iar prin Ordinul mpreşedintelui ANRSC nr.474/2012 acestei societăți i s-a retras Licența nr. 1140/28.09.2010, clasa 2 pentru serviciul public de salubrizare a localităților, pe care o deținea”, este prezentat în adresa ANRSC nr.116896/2013, înregistrată la Primăria Municipiului Alba Iulia.
„Retragerea sau încetarea valabilităţii licenţei atrage revocarea hotărârii de administrare ori a hotărârii privind atribuirea contractului de delegare a gestiunii, după caz şi conduce la organizarea unei noi proceduri de selectare a unui operator” mai este prezentat în raportul de specialitate.