Sase pozitivi la Tribunalul Alba

26 octombrie 2020 23:040 comments

În perioada 19-21 octombrie, în urma testării angajaţilor Tribunalului Alba prin metoda „pooling” au fost confirmate un număr 6 persoane pozitiv la testul  pentru COVID-19. Colegii contacți direcți cu cel mai mare risc de infectare au rămas în carantină la domiciliu.

Până în prezent niciun alt angajat al instanței nu a manifestat simptome de infectare .

Activitatea instanței se desfășoară în continuare în condiţii normale. Conducerea Tribunalului Alba urmăreşte să asigure desfăşurarea în bune condiţii a activităţii administrativ judiciare a instanţei şi colaborează îndeaproape cu reprezentanții DSP Alba urmând toate măsurile recomandate.

Reamintim pe această cale că respectarea cu strictețe a măsurilor de protecție și prevenire a infectării cu coronavirus (COVID-19) anunțate public de către Tribunalul Alba, care depinde în mare măsură și de conduita responsabilă a publicului din instanțe,  ne va permite să trecem împreună cu bine peste această perioadă. În acest sens, ne menținem recomandările pentru publicul instanței, transmise încă de la începutul pandemiei:

  • Evitarea prezenței la sediul instanței, în cazul în care aceasta nu este absolut necesară și limitarea staționării în incinta instanţei doar pentru timpul strict necesar îndeplinirii obligațiilor judiciare sau profesionale;
  • Folosirea exclusiv a mijloacelor electronice de comunicare cu instanța, de transmitere a documentelor și de informare disponibile permanent la nivelul instanței:

      e-mail    tribunalul.alba@just.ro – Registratură;

      Fax  0258811184

      Telefon  0258813510/ 0258813511- Arhivă, Registratură, Biroul de informare și relații publice

      Utilizarea aplicației informatice DOSAR ELECTRONIC pentru informare sau studierea dosarului și limitarea deplasării fizice la Arhiva instanței sau la celelalte  compartimente publice;

  • Exprimarea acordului pentru citarea și comunicarea actelor de procedură în format electronic prin intermediul aplicației TDS” (Trimitere Document Securizat) și eliminarea astfel integral a contactului fizic cu documentele de procedură comunicate de instanță prin intermediul serviciilor poștale;
  • Utilizarea exclusivă a telefonului sau adresei de e-mail pentru informare și solicitarea de lămuriri inclusiv, cu privire la măsurile aplicate în această perioadă.

 

 

TRIBUNALUL ALBA

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

 

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com