Se desființează alte 19 clase anul școlar viitor!

1 februarie 2021 11:480 comments

Situația transmisă de Inspectoratul Școlar Județean Alba pentru viitorul an școlar 2021-2022 nu este deloc îmbucurătoare. Lipsa elevilor dar și reducerea numărului de elevi la clasă de la 28 la 26 sau 24, după caz, au făcut ca la nivel de județ să se ajungă la o reducere substanțială de clase.

Astfel, se așteaptă ca în anul școlar 2021-2022 să fie desființate alte 19 clase pentru învățământul liceal și profesional.

”În contextul reducerii numărului de elevi în clase în învăţământul liceal de zi, de la 28 la 24 pentru filiera tehnologică şi învăţământul profesional, respectiv de la 28 la 26 de elevi în clasă pentru filiera teoretică, dar și având în vedere numărul mai mic de absolvenți de clasa a VIII-a în acest an, unitățile de învățământ au propus, în unele cazuri, clase, iar noi le-am aprobat”, a declarat șeful ISJ Alba, profesorul Cornel Sandu.

De asemenea, acesta a amintit faptul că numărul mai mic de absolvenți de clasa a VIII-a este influențat și de intrarea în clasa zero, care la început a avut mai puțini elevi, iar generația respectivă ajunge acum la final de gimnaziu.

În județul Alba erau anul trecut (2020) 113 clase a IX-a (plus alte 5 profil militar) – la liceu (fără profesional). Acum vor fi 99 (plus alte 5 profil militar). Anul trecut au fost 3.050 de absolvenți de gimnaziu, anul acesta sunt 2.376.

Lista cu clasele propuse spre desființare pentru anul școlar 2021-2022:

 

Colegiul Naţional „Horea, Cloşca și Crişan” Alba Iulia – o clasă (Matematică-Informatică)

Colegiul Economic „Dionisie Pop Marțian” Alba Iulia – o clasă (Economic)

Liceul Tehnologic „Alexandru Domșa” Alba Iulia – o clasă (profesional)

Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” Alba Iulia – o clasă (0,5 Filologie/0,5 Științe sociale)

Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia – o clasă (sportiv)

Colegiul Tehnic ”Apulum” – o clasă (0,5/0,5 Estetică și igiena corpului / Industrie textilă)

Liceul Tehnologic Aiud – o clasă (profesional)

Liceul Tehnologic Ciumbrud – o clasă (agricultură/liceu; clasa nu a fost inclusă în structură nici anul trecut)

Liceul Tehnologic „Ştefan Manciulea” Blaj –  o clasă (profesional)

Liceul Tehnologic Sebeș – o clasă (Turism)

Liceul Teoretic „David Prodan” Cugir – o clasă (0,5 Mate-info / 0,5 Științe ale naturii)

Colegiul Tehnic „Ion D. Lăzărescu” Cugir – o clasă (Electromecanică, mașini-utilaje, instalații)

Colegiul Național „Avram Iancu” Câmpeni – o clasă (Științe sociale)

Liceul Tehnologic Silvic Câmpeni – 2 clase (Silvicultură, profesional)

Liceul Tehnologic de Turism și Alimentație Arieșeni – o clasă (Alimentație)

Liceul ”Horea, Cloșca și Crișan” Abrud – o clasă (Filologie)

Liceul ”Dr. Lazăr Chirilă” Baia de Arieș – o clasă (Filologie)

Liceul Tehnologic Jidvei – o clasă (profesional)

 

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com