ŞEDINŢĂ ANIVERSARĂ : Un an de la constituirea CJ Alba aduce doi consilieri noi pentru PDL
Şedinţa aniversară prilejuită de un an de la constituirea Consiliului Judeţean Alba a decurs fără probleme. Au fost discutate şi votate 20 de puncte.
Şedinţa a fost prezidată de Ion Dumitrel, preşedintele CJ Alba, invitat special fiind deputatul Clement Negruţ.
Cu acest prilej au depus jurământul doi noi consilieri: este vorba de Nicolae Albu şi Maria Daciana Oprea, ambii din partea PDL Alba.
Nicolae Albu s-a născut la 5 decembrie 1970 şi este fostul director al Oficiului Judeţean de Poştă Alba. În acest moment este inspector în cadrul OJP Alba.
Maria Daciana Oprea s-a născut la 23 februarie 1969, fiind asistent medical la Spitalul din Aiud şi director la Unitatea Medico-Socială din Ocna Mureş.
Cei doi îi înlocuiesc pe Gheorghe Iviniş şi Ioan Oltean, ambii PDL, retraşi din Consiliul Judeţean Alba la nici un an de la începerea legislaturii 2012-2016.
În acest moment PDL Alba are următorii consilieri judeţeni: Ion Dumitrel (preşedintele CJ Alba), Alin Cucui (vicepreşedintele CJ Alba), Ionuţ Fulea, Claudiu Vasile Răcuci, Marius Haţegan, Lucian Mihai Morar, Marcel Simion, Virgil Tătar, Marcel Stan, Igor Cojocaru, Cornel Filipescu, Nicolae Truţă, Gabriel Câra, Dumitru Chiriac, Nicolae Albu, Maria Daciana Oprea.
Cei doi consilieri nou-veniţi vor face parte din Comisia Cooperare Interinstituţională şi Mediu de Afaceri, alături de Cristi Paşca (PNL), Mitică Fulea (PNL), Petru Cristea (PSD). Din această au făcut parte Gheorghe Iviniş şi Ioan Oltean, dar şi Ioan Dîrzu (care între timp a fost ales deputat PSD).
Următoarea şedinţă a Consiliului Judeţean Alba va avea loc joi, 25 iulie 2013.