Senatorul Teodor Atanasiu rămâne în cărți pentru ministerul Economiei

8 octombrie 2013 13:020 comments

atanasiuLiderul PNL Crin Antonescu a declarat marȚi că numele lui Teodor Atanasiu, preşedintele PNL Alba şi fost ministru al apărării, nu se află pe lista scurtă de propuneri pe care o are pentru nominalizarea viitorului ministru al economiei. Se pare că liberalul din Alba se află totuşi în cărţi pentru funcţia de ministru la economie, decizia urmând să fie luată de Biroul Permanent Naţional al PNL în cursul zilei de luni, 14 octombrie. Preşedintele PNL Alba Iulia, Florin Roman, a declarat că Atanasiu a fost propus de un coleg din BPN pentru nominalizare şi că are mulţi susţinători.
Demisia lui Varujan Vosganian din funcţia de ministru al economiei a redeschis lupta pentru o poziţie ministerială în interiorul PNL. Ca şi în cazul propunerii pentru ministerul transporturilor şi de această dată numele senatorului Teodor Atanasiu a fost printre primele vehiculate. Fost ministru al apărării şi fost preşedinte al AVAS, Atanasiu este unul dintre liberalii cu greutate, mai ales dacă luăm în calcul faptul că a pierdut portofoliul de la apărăre în urma unei dispute cu preşedintele Traian Băsescu, dar instanţa i-a dat dreptate. Pe de altă parte liberalii din Alba, în frunte cu Atanasiu, au fost de partea lui Călin Popescu Tăriceanu la momentul alegerilor pentru şefia partidului, ceea ce alimentează zvonurile că acesta nu ar fi foarte agreat de către Crin Antonescu.
Preşedintele PNL Alba Iulia, Florin Roman, a declarat marți că Teodor Atanasiu a fost propus de un coleg din BPN pentru funcţia de ministru al economiei, iar decizia va fi luată prin vot în cadrul BPN, astfel că viitorul ministru va fi cel care va avea cele mai multe voturi. Roman a mai spus că Atanasiu are mulţi susţinători în cadrul partidului.

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com