Taxă de parcare şi de vizitare pentru unele obiective istorice din Cetatea Alba Iulia

21 august 2013 16:060 comments

cetateDupă finalizarea totală a lucrărilor în Cetate, turiştii dar şi albaiulienii care vor dori să-şi parcheze maşina în zona istorică vor fi nevoiţi să plătească.
Edilul Mircea Hava a spus că cei care vor dori să intre cu ma[inile sau autocarele trebuie să plătească un bilet de intrare, în schimb pietonii care doresc să viziteze Piaţa Cetăţii,şanţurile şi traseele nu vor fi nevoiţi să plătească.
“În nici un caz nu se pune taxă în Cetate. Este un spaţiu public pe care vrem să-l dăm oamenilor. Insă parcările din interiorul şi din jurul Cetăţii vor fi cu plată. De asemenea vor mai fi obiective importante pe care noi acum le amenajăm(Castrul Roman-Principia)şi unde se investesc mulţi bani iar la finalizarea lucrărilor acolo se va plăti un bilet de intrare. Am văzut în Europa că sunt şi bisericii unde se plăteşte intrarea.De asemenea grupurile sanitare vor fi cu plată. Dar nu poţi să pui o taxă pe un pod la intrarea în Cetate să vezi cine intră” a declarat edilul Mircea Hava.
Primarul Mircea Hava a precizat şi faptul că deja se simt banii indirecţi pe care Cetatea îi aduce la Alba Iulia şi trebuie găsite soluţii ca Cetatea să producă cât mai mulţi bani.
“Banii direcţi intră deja şi îi simţim, prin faptul că weekendul trecut nu găseai un loc de cazare la hotelurile din Alba Iulia. Sper să fie la fel şi în continuare. Practic vorbim de un număr tot mai mare de turi[ti care umplu hotelurile. Iar veniturile directe le vom simţi curând, noi ne pregătim temeinic în acest sens” a declarat primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava.

Tags:

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com