Tinerii din Cugir acuzaţi de şantaj şi răspândire de materiale pornografice sunt liberi
Marţi 5 februarie Judecătoria Alba Iulia a respins propunerea de arestare preventivă a doi tineri din Cugir acuzaţi de şantaj şi răspândire de materiale pornografice. Instanţa a dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu după ce, iniţial, a hotărât arestarea preventivă a inculpaţilor.
Cei doi tineri au ameninţat o tânără cu postarea pe internet a unor filme în care aceasta apare în ipostaze indecente. Cei au postat un asemenea film pe un site după care l-au şters. Pentru a nu mai publica alte filme, tinerii i-au cerut fetei suma de 10.000 de euro. Poliţiştii au organizat un flagrant iar cei doi suspecţi au fost prinşi în timp ce primeau de la victimă suma de 600 euro, care iniţial au fost marcaţi de către poliţişti. Poliţiştii şi procurorii au fost efectuat percheziţii domiciliare la locuinţele tinerilor, de unde au fost ridicate mai multe medii de stocare informatice, telefoane mobile şi unităţi centrale de calculator.
Cei doi au fost arestaţi preventiv în 30 ianuarie de Judecătoria Alba Iulia. În 1 februarie, Tribunalul Alba a hotărât eliberarea acestora şi retrimiterea cauzei la Judecătorie pentru a fi judecată din nou propunerea de arestare. Dosarul a ajuns în aceeaşi zi, dar instanţa s-a abţinut motiv pentru care judecata a fost amânată pentru 5 februarie. Marţi, judecătorii au respins cererea procurorilor DIICOT de arestare preventivă. Procurorii au formulat recurs, care se va judeca la Tribunalul Alba.