20 Decembrie, ziua în care, conform tradiţiei, este sacrificat porcul din bătătură. Nu unui zeu, ci pentru îndestularea familiei şi pentru respectarea unei tradiţii păstrate din tată în fiu.
Sfantul Ignatie, nu Ignatul porcilor
Astazi, 20 decembrie, este sarbatorit Sfantul Ignatie Teoforul, episcop de Antiohia, martir al Bisericii si unul din cei mai de seama Parinti apostolici. Multi nu stiu nimic despre acest sfant. Unii indraznesc chiar sa ne corecteze: este Ignatul, nu Ignatie. Este ziua in care taiem porcul. Am ajuns sa dam porcului mai multa atentie decat Sfantului. Omul e preocupat mai mult de carnati, sunca, caltabos, decat de pazirea unor porunci dumnezeiesti.
Se presupune că această tradiţie ar înainta în istorie, chiar până la zeii antici. Semnificaţia centrală a ritualului era moartea şi renaşterea, distrugerea şi restaurarea. Odată cu apariţia creştinismului a fost împrumutat foarte uşor Sfântul Ignatie, împletindu-se mai multe legende pe seama lui. Dar între Sfântul Ierarh Ignatie, care a murit martir pentru Hristos, şi legendarul Ignatie, care îşi omoară tatăl din greşeală şi apoi se căieşte devenind sfânt, este o mare diferenţă. Cu toate acestea, românii încă mai taie porcul de Sfântul Ignatie, dar acum totul are alte conotaţii şi semnificaţii.
Tradiţia tăierii porcului în preajma sărbătorii Naşterii Domnului este întâlnită în marea majoritate a zonelor din ţara noastră. Nu poate fi numit gospodar ţăranul care nu creşte cel puţin un porc în bătătură. Un an întreg îl hrăneşte şi îl îngraşă, astfel încât la iarnă slănina să fie cât mai groasă. De obicei, ziua când se înjunghie porcul este 20 decembrie, atunci când în calendarul ortodox este trecut Sfântul Ignatie Teoforul.
In concluzie, daca vom sarbatori Ignatul porcilor, vom avea parte de imprastierea mintii si vom bloca intalnirea cu ceea ce este adanc in noi insine. Cuviosul Paisie Aghioritul afirma: “Cu cat oamenii se indeparteaza mai mult de Dumnezeu este firesc sa nu afle nicaieri odihna… Prin urmare, cum este cu putinta ca acesti oameni sa ajute suflete, cand ei insisi sunt plini de neliniste? Cum este cu putinta ca omul sa mangaie cu adevarat, daca nu crede in Dumnezeu si in viata cea adevarata, cea de dupa moarte, cea vesnica? Cand omul prinde sensul cel mai adancal vietii adevarate, i se indeparteaza toata nelinistea si-i vine mangaierea dumnezeiasca, si astfel se vindeca”.