Un bărbat din Meteş a ajuns în spital după ce a primit o bâtă în cap
Poliţiştii Postului de Poliţie Meteş, au întocmit actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală, faţă de G.P.M., de 35 de ani, din comuna Meteş.
În fapt, la data 19.07.2013 ora 23.47, poliţiştii Postului de Poliţie Meteş, au fost sesizați prin 112 , cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, în jurul orelor 23,10, L.N., de 33 de ani, din comuna Meteş, a fost agresat de către un alt bărbat.
Poliţiştii s-au deplasat imediat la locul evenimentului iar din primele cercetări efectuate a rezultat că între cei doi bărbaţi s-a produs un conflict spontan în urma căruia L.N. a fost lovit în zona capului cu o bâtă, de către G.P.M., de 35 de ani din comuna Meteş.
Victima a fost transportată la spitalul din Alba Iulia unde i-au fost acordate îngrijiri medicale şi de unde a fost transferată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Sibiu pentru investigaţii şi asistenţă medicală de specialitate.
În urma examinării medico legale a victimei, s-a stabilit ca leziunile suferite de aceasta necesită 25-30 de zile de îngrijiri medicale.
Cercetările sunt continuate.