Un cetăţean a trimis o scrisoare de mulţumire jandarmeriei Alba. Vezi ce motive a avut!

22 aprilie 2013 14:330 comments

JANDARMIUn cetăţean a adresat o scrisoare de mulţumire conducerii Jandarmeriei Alba prin care îşi exprimă aprecierea faţă de comportamentul exemplar al componenţilor unui echipaj de jandarmerie. Iată ultimele rânduri din scrisoare: “Aceste fapte m-au determinat să acord jandarmeriei şi oamenilor care lucrează în această instituţie un respect deosebit, apreciind profesionismul şi solicitudinea de care au dat dovadă cei trei jandarmi care prin intervenţia lor au prevenit o posibilă dramă.”

Contextul în care domnul respectiv a ajuns să cunoască mai bine jandarmeria şi să-i recunoască valoarea a fost următorul: sâmbătă, 20 aprilie, în urma unei depresii cauzată de neînţelegeri familiale, soţia acestuia a părăsit domiciliul şi a ameninţat că se va sinucide. Luând în serios spusele femeii, rudele acesteia au căutat-o timp de mai multe ore, dar nu au reuşit să o găsească. Disperat, ca o ultimă soluţie, soţul a apelat la jandarmi care au extins căutările şi, în aproximativ 40 de minute, au reuşit să o localizeze pe femeie. Acesta se afla într-o adâncitură în digul de protecţie al unui râu şi, până să fie găsită, reuşise să-şi provoace, cu o lamă de ras, câteva răni superficiale la nivelul braţelor. Doi jandarmi au intrat în apă, s-au apropiat de femeie şi, sprijiniţi de pe mal de al treilea jandarm, au prins-o de mâini şi i-au luat obiectul ascuţit. Împreună cu soţul femeii, jandarmii i-au acordat primul ajutor medical, ulterior aceasta fiind preluată de un echipaj de ambulanţă şi transportată la spital.

Gestul bărbatului de apreciere, printr-o scrisoare de mulţumire, a faptului că jandarmii i-au fost alături într-un moment deosebit de greu şi ”au prevenit o posibilă dramă ” evidenţiază încă o dată calităţile morale şi profesionale, promptitudinea şi solicitudinea de care aceştia dau dovadă în toate situaţiile în care sunt chemaţi să intervină. La rândul nostru, asigurăm cetăţenii că, ori de câte ori ne vor solicita, vom interveni în cel mai scurt timp şi, în nicio situaţie, nu-i vom părăsi înainte de a-i ajuta să depăşească în totalitate dificultăţile cu care se confruntă.

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com