Un tânăr a decedat după ce s-a aruncat de pe acoperişul unui bloc

15 noiembrie 2013 08:070 comments

mortO persoană a căzut, joi seara, de la etajul unui bloc de pe B-dul 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia.Acesta a căzut de la etaj, inițial pe o mașină parcată și apoi pe trotuarul din fața fast-food-ului Bosfor Kebab. Echipajul ambulanței sosite la fața locului a încercat, fără succes să-l resusciteze. La examinarea sumară a cadavrului s-a stabilit că acesta prezenta un traumatism cranio-cerebral deschis. Potrivit unui martor tânărul s-ar fi urcat pe un scaun aflat în balcon apoi pe balustrada de beton după care s-a aruncat în gol și a căzut pe autoturismul Skoda în care se afla un copil în vârstă de aproximativ 14 ani care își aștepta tatăl aflat la cumpărături în supermarket-ul din apropiere.
Tânărul este din Alba Iulia. Potrivit unor martori, acesta s-ar fi aruncat în gol de pe o balustradă de beton. Avea domiciliul pe strada Arnsberg din oraş.
Se numea Victor Mihai B. şi avea 14 ani. Mai avea un frate, iar mama sa este profesor şi tatăl său, biolog. Potrivit unor surse, acesta ar fi fugit de acasă, anterior acestui incident, dar a fost găsit de poliţişti.
„Este vorba despre un minor de 14 ani din municipiul Alba Iulia, care locuiește pe o stradă alăturată. Din primele cercetări, rezultă că acesta s-ar fi aruncat posibil de pe bloc, iar în urma leziunilor suferite a decedat. Deocamdată nu am stabilit detalii legate de acest eveniment”, a declarat purtătorul de cuvânt IPJ Alba, Luminița Prodan.

Tags:

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com