Universitatea “1 Decembrie 1918″ din Alba Iulia: A început perioada de înscriere la sesiunea din iunie a examenelor Cambridge ESOL

9 aprilie 2013 08:060 comments

Universitate sidA început perioada de înscriere la sesiunea din iunie a examenelor Cambridge ESOL, organizate de British Council din Cluj-Napoca la Universitatea “1 Decembrie 1918″ din Alba Iulia. Este vorba despre examene de limba engleză generală şi specializată, în urma cărora cei care promovează obţin un certificat Cambridge, valabil la nivel internaţional pentru angajare sau studii în străinătate şi cu termen de valabilitate nelimitat.
Examenele Cambridge ESOL sunt organizate de British Council la sediul Centrului CIEL, Universitatea “1 Decembrie 1918″ din Alba Iulia, centru de testare închis Cambridge, membru al programului de parteneriat cu Consiliul Britanic – Addvantage . În 8 iunie 2013, la Universitatea “1 Decembrie 1918″ va avea loc examenul de limba engleză generală – Cambridge CAE, proba scrisă.

Înscrierile pentru acest examen din sesiunea iunie au început în data de 5 aprilie şi se încheie pe 19 aprilie.
Cei care doresc să susțină examenul Cambridge CAE, pot să se înscrie la Universitatea “1 Decembrie 1918″ din Alba Iulia, la Departamentul de Filologie (persoană de contact, lect. univ. dr. Teodora Popescu, tel. 0726-644 652).
Pentru a vedea formularul şi regulamentul de înscriere, daţi click aici:
– formular înscriere: http://www.britishcouncil.org/ro/formular_cae_romana_8_iunie_2013.pdf ;
– regulamentul pentru candidați: http://www.britishcouncil.org/ro/romania-exams-regulations-notice-for-cambridge-candidates.pdf .
Citiți mai multe despre calendarul şi costurile examenelor Cambridge – http://www.britishcouncil.org/ro/romania-cambridge-exams-dates-and-fees-2013.pdf.
Informații suplimentare la adresa: http://www.britishcouncil.org/ro/romania-examene-engleza-cambridge-fce-cae-cpe.htm
Formularele de înscriere precum si documentele de suport se depun la Secretariatul Centrului CIEL, Facultatea de Istorie si Filologie, Str. N. Iorga , nr. 11-13, 510009, Alba Iulia, Tel. 0258.811.412, Fax. 0258.806.260

Tags:

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com