Varujan Vosganian: Avem șase oferte pentru Cupru Min

10 mai 2013 07:541 comment

Există investitori interesaţi de preluarea Oltchim, Pcupruminlafar şi Cupru Min, a anunţat ministrul Economiei, Varujan Vosganian. Potrivit acestuia, Ministerul a primit zece scrisori de intenţie pentru combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea şi câte şase oferte pentru Cupru Min şi Plafar, a declarat joi ministrul de resort, Varujan Vosganian.
Referindu-se la Cupru Min Abrud, Vosganian a arătat că ofertele sunt din partea unor mari companii din industria cuprului, din Rusia, Europa şi America de Nord.
El a arătat că autorităţile vor stabili cine va fi consultantul care va oferi din punct de vedere financiar, juridic şi tehnic soluţia caietului de sarcini, raportul acestuia urmând să fie realizat în cursul lunii iunie.
În primăvara anului trecut, producătorul de cupru a fost scos la vânzare, dar privatizarea a fost oprită din cauza neînţelegerilor cu Roman Copper, câştigătorul licitaţiei. Reluarea procesului de trecere în proprietate privată a Cupru Min a fost asumată în discuţiile cu Fondul Monetar Internaţional. Compania deţine aproximativ 60% din rezervele de cupru ale României.

1 Comment

  • VOSGANIAN … INTRE REALITATE SI DELIR SAU INTRE PIAN SI TAMBAL?
    Drumul de la intentie la fapte este lung si este presarat de foarte multe interese personale si de grup.
    Nici in cazul lui Vosganian, Piperea sau a conducerii politice de la OLTCHIM nu exista exceptii. In analizarea diferitelor solutii de reorganizare si de finantare a OLTCHIM (solutii care au existat si exista) – variante sprijinite de diverse grupuri din Ministerul Economiei – cuvantul de ordine al factorilor decidenti este “bine, bine … dar mie ce-mi iese”?
    In mod nefiresc, intr-o perioada in care se vorbeste despre pierderi ale OLTCHIM – generate da numarul mare de salariati, de salariile acestora si in care se fac disponibilizari de peste 30 % din personal – numarul directorilor si a sefilor de divizie creste iar salariile acestora sunt situate intre 3.500 – 5.000 EURO / luna (ex.: Directia Comerciala din vremea lui Roibu era condusa de 2 directori, acum in plina perioada de declin sunt 4 directori).
    In alta ordine de idei VV MINTE cand spune ca salariile sunt platite la zi si ridica MINCIUNA la rang de POLITICA A GUVERNULUI PONTA! MINTE si cand spune ca OLTCHIM functioneaza la 30% din capacitate iar cifrele sunt altele si ar trebui sa revata RAPORTUL OLTCHIM din Q III/2012, RAPORTUL OLTCHIM / 2012 si RAPORTUL OLTCHIM din Q I/2013.
    Ce facem … “una vorbim si alta fumam”?

    CITITI SI SEMNATI PETITIA SALVATI OLTCHIM – ARPECHIM: http://www.petitieonline.com/salvati_oltchim_si_arpechim

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com