Garda Romană a Legiunii XIII Gemina va mărşălui vineri pentru prima dată în acest an în Cetate

11 aprilie 2013 11:520 comments

alba

Vineri, 12 aprilie 2013, de la ora 17.30, Garda romană a Legiunii XIII Gemina va mărșălui, pentru prima dată anul acesta, în Piața Cetății din Alba Iulia. Alături de ea se vor afla câțiva dintre voluntarii care vor forma viitoarea trupă de războinici daci, dar și doi gladiatori.

Garda romană face parte dintr-un proiect al Muzeului Național al Unirii Alba Iulia, intitulat „Ţinutele istoriei II. Garda romană de la Apulum”, finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Legiunea s-a făcut remarcată anul trecut prin două acțiuni care au impresionat publicul albaiuian: Legiunea a XIII-a Gemina se întoarce acasă (26 octombrie) și Tabăra de iarnă a Legiunii a XIII-a Gemina (23 decembrie). De asemenea, Garda romană a promovat cu succes județul Alba și municipiul Alba Iulia la ediția din noiembrie 2012 și martie 2013 a Târgului de Turism al României, desfășurat la București și la ediția din martie a Târgului de Vacanțe de la Cluj-Napoca. Amintim că membrii ei sunt voluntari.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com