15 august: Adormirea Maicii Domnului sau Sfanta Maria Mare
15 august este Ziua Sfintei Marii: românii, ortodocşi şi greco-catolici deopotrivă, prăznuiesc în această zi Adormirea Maicii Domnului. În acelaşi timp este şi o sărbătoare a Bisericii Romano-Catolice.
Conform site-ului calendarulortodox.ro, în momentul în care Christos a decis să o aducă pe Maria alături de El, l-a trimis pe Arhanghelul Gavril, cu trei zile înainte ca fecioara să moară, iar Arhanghelul i-a transmis spusele lui Cristos: „Acestea zice Fiul tău: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeşte cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viaţa cea nemuritoare”. Fericită de reîntâlnirea pe care o va avea, Fecioara Maria s-a dus Muntele Maslinilor pentru a se ruga, iar în drumul ei spre locaşul de rugăciune, a văzut cum pomii de pe munte se apleacă.
După rugaciune, Maria decide să se întoarcă acasă, iar când intră în casă toate încăperile încep să se cutremure. Maria a aprins multe lumânări şi îi mulţumeşte lui Dumnezeu, după care îşi cheama rudele şi vecinii să o ajute la cele necesare pentru îngroparea ei. Le spune tuturor ceea ce ingerul i-a transmis.
Tradiţii, obiceiuri, superstiţii
Numită şi Paştele Verii sau Sfânta Maria Mare (Sântămarie Mare), ziua de 15 august este o zi de tristeţe pentru creştini, pentru că acum se marchează moartea şi înălţarea Fecioarei Maria la cer. Din acest motiv nu se urează „La mulţi ani”.
Din tradiţie se spune că începând cu 15 august este interzis scăldatul în apele curgătoare, pentru că se spune, în aceste ape cerbul a urinat. Tot odată cu 15 august şi cu apropierea toamnei, tradiţia populara ne invată că este bine să nu mai dormim afară sau pe prispă.
Spalatul rufelor, chiar şi cu maşina de spălat, este interzis la orice mare sărbătoare. În popor se spune că acel care spală haine în timp ce oamenii credincioşi sunt la biserică va avea parte numai de ghinioane toată viaţa.
În această zi se spune că nu ai voie sa te tunzi: în cazul barbaţilor, dacă se tund şi aruncă părul la gunoi, riscă să chelească.
Ziua de 15 august este ultima în care mai poţi culege plante miraculoase pentru tratarea diferitelor afecţiuni.
De asemenea, nu este bine să stai cu uşa închisă pe parcursul acestei zile: se spune că Fecioara Maria poate intra oricând în casele credincioşilor pentru a împărţi harul său divin.
Ziua de 15 august încheie două săptămâni de post şi trebuie respectată aşa cum este Paştele. De Sfânta Maria mănâncă puţin, aşa cum o fac de Paşte.
O altă superstiţie spune că dacă ai de făcut un drum important în aceasttă zi, e recomandat să iei cu tine cel mai bun prieten. Cel care pleacă la drum de unul singur dă dovadă de egoism şi independenţă. Dacă vrei să fii protejat, deşi mergi de unul singur la drum, ia cu tine o cruciuliţă sau un obiect sfinţit pentru a fi protejat.
Mărie şi Mărioară…
Peste 2,2 milioane de români îşi serbează numele: Maria, Marioara, Mărioara, Mari, Mariana, Măriuca, Marin, Marinel, Mariţa, Măriuţa, Mara, Meri, Marilena, Marinela, Marina…
Tot astăzi este Ziua Marinei Române, sărbătorită cu mult fast pe malul Mării Negre, la Constanţa şi în alte locuri !
*Pe 8 septembrie mai este o sărbătoare dedicată Sfintei Maria, numită în popor Sfânta Maria Mică (Sântămărie Mică) ! Acum se poate spune „La Mulţi Ani” celor care poartă numele Maria, Mărioara, Marin etc… pentru că este ziua de naştere a Fecioarei Maria !