Fostul presedinte Nicolae Ceausescu, care ar fi implinit astazi 96 de ani, pusese la punct proiecte in valoare de miliarde de lei. O parte dintre ele nu au mai fost finalizate, autoritatile incercand sa le resusciteze dupa 24 de ani de la moartea acestuia.
Nicolae Ceaușescu (n. 26 ianuarie 1918, Scornicești – d. 25 decembrie 1989, Târgoviște) a fost un om politic comunist român, Secretar general al Partidului Comunist Român, șeful de stat al Republicii Socialiste România din 1967 până la căderea regimului comunist, survenită în 22 decembrie 1989. La 22 decembrie 1989, printr-un decret al CFSN semnat de Ion Iliescu, a fost constituit Tribunalul Militar Excepțional. La 25 decembrie 1989, soții Nicolae și Elena Ceaușescu au fost judecați în cadrul unui proces sumar de acest tribunal, condamnați la moarte și executați la câteva minute după pronunțarea sentinței.
Ceaușescu la conducerea României (1965—1989)
La trei zile de la moartea lui Gheorghiu-Dej, în martie 1965, Ceaușescu preia funcția de secretar general al Partidului Muncitoresc Român (acesta era numele Partidului Comunist Român la acea vreme, după asimilarea forțată, în 1948, a unei aripi a Partidului Social Democrat). Una dintre primele acțiuni ale lui Ceaușescu, odată ajuns la putere, a fost redenumirea Partidului Muncitoresc Român în Partidul Comunist Român. În același timp, el afirmă că România a devenit o țară socialistă și decide schimbarea numelui oficial al țării din Republica Populară Română (R.P.R.) în Republica Socialistă România (R.S.R.). Grupul baronilor (Maurer, Bodnăraș, Stoica), Ion Gheorghe Maurer în primul rând nu a socotit ascensiunea lui Ceaușescu drept periculoasă și a permis încălcarea articolului 13 din statutul abia adoptat la congresul al IX-lea, care interzisese cumulul de funcții și a îngăduit secretarului general al PCR (ambele denumiri au fost adoptate la numitul congres) să ocupe, în 1967, funcția de președinte al Consiliului de Stat. Ceaușescu a lărgit continuu atribuțiile Consiliului, subordonând atât Consiliul Economic, creat în 1967 cât și pe cel al apărării, creat în 1968. Pe nesimțite Consiliul de Stat s-a transformat dintr-un organ onorific într-unul de conducere efectivă, dublând sau preluând din atribuțiile guvernului condus de Maurer. Pe de altă parte, în 1969, la congresul al X-lea, două treimi din membrii Prezidiului Permanent fuseseră promovați după 1965 prin grija lui Ceaușescu. Preluarea puterii era acum desăvârșită.
A existat o dispută între Ceaușescu și Maurer asupra căilor de dezvoltare a societății românești. Disputa, despre care se știe încă foarte puțin, avea în centru problema ritmului de industrializare pe care Ceaușescu îl dorea accelerat, cu un accent și mai sporit pe industria grea și pe care primul-ministru Maurer l-ar fi vrut mai măsurat, fără neglijarea industriei bunurilor de consum, în acord cu resursele interne, umane, naturale și tehnologice ale țării. Maurer a pierdut acesta dispută. La numai câteva luni de la plenara din noiembrie 1971, care-și însușise pe deplin tezele din iulie, Maurer cu linia sa economică, de orientare relativ liberală, era criticat indirect dar public de secretarul general. El este acuzat de neîncredere în politica partidului și de defetism economic. Maurer avea să fie îndepărtat în martie 1974 după alegerea lui Ceaușescu în funcția de președinte. Prim-ministru devine Manea Mănescu. La congresul al XI-lea din noiembrie 1974 Maurer își pierde și locul în Comitetul Central.
Pe de altă parte în aprilie 1972 Ceaușescu anunță că rotirea cadrelor va deveni un principiu de bază al partidului și promisiunea devine realitate: demnitarii statului și activiștii de toate gradele sunt schimbați periodic, în funcție de bunul plac al secretarului general, împiedicând astfel formarea unei baze proprii de putere. În iunie 1973 intră în Comitetul Executiv și Elena Ceaușescu, care avea să devină o a doua putere în stat.
La începutul carierei sale ca șef al statului, Nicolae Ceaușescu s-a bucurat de o oarecare popularitate, adoptând un curs politic independent față de Uniunea Sovietică. În anii ’60, Ceaușescu pune capăt participării active a României în Pactul de la Varșovia, deși formal țara va continua să facă parte din această organizație până la dizolvarea acesteia (1 iulie 1991). Pactul de la Varșovia și NATO au fost părți în Războiul rece pentru mai mult de 35 de ani. La 20 august 1968, Cehoslovacia a fost invadată de către trupele Pactului de la Varșovia, cu excepția României și Iugoslaviei. Prin refuzul său de a permite armatei române să ia parte la invazia Cehoslovaciei alături de trupe ale țărilor membre ale Tratatului de la Varșovia și o atitudine de condamnare publică activă a acestui act, Ceaușescu reușește pentru o vreme să atragă atât simpatia compatrioților săi, cât și pe cea a lumii occidentale.
Ştefan Voitec înmânându-i lui Nicolae Ceaușescu sceptrul prezidențial în 1974.
La 28 martie 1974, Marea Adunare Națională instituie funcția de președinte al Republicii Socialiste România, iar Nicolae Ceaușescu este ales în unanimitate și devine astfel primul președinte al României. Prin politica sa externă, condusă cu abilitate, a încercat să se elibereze de dominația sovietică, atrăgând simpatia și aprecierile unor mari lideri politici ca Charles de Gaulle și Richard Nixon. În realitate, singurul scop era consolidarea puterii dictatoriale. În CAER, la indicația lui, delegațiile române se opun la toate propunerile venite din partea URSS. De exemplu, România este una dintre cele doar două țări comuniste europene care au participat la Jocurile Olimpice organizate la Los Angeles, în Statele Unite ale Americii în 1984. De asemenea, România este singura țară din blocul răsăritean, cu excepția URSS, care la acea vreme, întreținea relații diplomatice cu Comunitatea Europeană, cu Israelul și cu R. F. Germania. Un tratat incluzând România pe lista țărilor favorizate de Comunitatea Europeană este semnat în 1974, iar în 1980 este semnat un acord vizând schimburile de produse industriale între România și Comunitatea Europeană. Acest fapt a determinat vizitarea oficială a României de către doi președinți ai Statelor Unite ale Americii (Nixon și Ford).
În ciuda cursului independent în relațiile politice internaționale, introdus încă de Gheorghiu Dej, Ceaușescu se opune cu încăpățânare introducerii oricăror reforme liberale pe plan intern. În anii ’80, după venirea lui Mihail Gorbaciov la conducerea Uniunii Sovietice, opoziția lui Ceaușescu față de linia sovietică este dictată în principal de rezistența lui față de destalinizare. Securitatea continuă să își mențină controlul draconic asupra mediilor de informare și înăbușă în fașă orice tentativă de liberă exprimare și opoziție internă.
Canalul Siret-Baragan
Guvernul a decis recent infiintarea Administratiei Canalului Siret-Baragan, care sa elaboreze studiile si documentatiile tehnico-economice pentru proiectarea si realizarea Canalului Siret-Baragan, un proiect aprobat in urma cu 26 ani, oprit in lipsa fondurilor si despre reluarea caruia se discuta din 2002.
Administratia Canalului Siret-Baragan, care va functiona ca regie autonoma, va avea in atributii sa contracteze servicii de consultanta de specialitate, sa cumpere utilajele, instalatiile si echipamentele, sa efectueze receptia lucrarilor si, ulterior, sa asigure exploatarea si intretinerea canalului.
Noua entitate a fost infiintata printr-un proiect de lege adoptat recent de Guvern, care trebuie aprobat si de Parlament.
Guvernul considera ca astfel “sunt create conditiile” pentru redeschiderea lucrarilor la Canalul Siret-Baragan si arata ca, prin realizarea canalului, este estimata obtinerea unor sporuri de recolta cu o valoare anuala de circa 120 milioane euro.
Proiectul pentru realizarea canalului Siret-Baragan a fost aprobat in 1988, de Consiliul de Ministri, dar a fost oprit in lipsa fondurilor dupa construirea a doar sase kilometri dintr-un total de 190 kilometri prevazuti.
Construirea canalului va aduce beneficii economice pe trei planuri: asigurarea apei pentru irigatii in Baragan, reducerea riscului producerii de inundatii in lunca Siretului si utilizarea sa ca ruta pentru transportul naval de marfuri.
Visul nuclear in stand-by
Ceausescu planuia, inca din anii ’80 ca Romania sa devina o putere energetica nucleara, ambitiile lui fiind sa construim 3-4 centrale dispuse in zone strategice din tara.
Cea mai mare parte a reactoarelor ar fi urmat sa foloseasca tehnologia canadiana CANDU, dar una dintre centrale era prevazuta sa functioneze cu reactoare rusesti. Dupa 30 de ani, avem construita doar o centrala, insa si aceasta functioneaza abia la jumatatea capacitatii la care fusese proiectata (2 reactoare din cinci).
Constructia unei a doua atomocentrale, pusa pe tapet de ultimii trei ministri ai economiei, este doar la nivel de discutie desi, verbal, s-au avansat anumite amplasamente unde s-ar putea ridica o centrala, undeva la nivelul anului 2030.
Situatia e incerta si in legatura cu proiectul reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda, estimat la peste 6 miliarde de euro. Anul trecut s-au retras din proiect si ultimii doi investitori privati iar in prezent autoritatile poarta negocieri pentru atragerea unor parteneri din China.
3.200 de kilometri de autostrada
Nu putini sunt cei care spun ca, daca Ceausescu ar fi fost interesat mai mult de drumuri, astazi am fi avut tara impanzita de autostrazi.
Constructia primei autostrazi din Romania, Bucuresti-Pitesti, a inceput la 4 februarie 1967. Aceasta a fost data in folosinta in 1973, cu noi segmente adaugate in 2007, 2010 si 2011.
Conform unui studiu realizat in 1966, regimul comunist avea in plan constructia a circa 3.200 kilometri de autostrada. Pana in 1989 s-au construit insa doar autostrada Bucuresti-Pitesti si un tronson de pe “Autostrada Litoral”, cum o denumise Ceausescu.
Raportul IPTANA, unde sunt cuprinse informatii pretioase despre viziunea lui Ceausescu asupra autostrazilor care s-au proiectat in timpul sau, arata ca pentru Autostrada Bucuresti-Pitesti, “elementele geometrice au fost proiectate pentru viteza de baza de 140 km/h”, desi saraca Dacia1310, aparuta abia in 1983, nici nu putea sa ajunga la o asemenea viteza.
Studiul nu a fost urmat pana la capat desi, pe baza lui, au fost incepute, dupa anii ’90, lucrarile la Autostrada Bucuresti – Cernavoda. De asemenea, IPTANA previziona si realizarea Autostrazii Ardeal, actuala Autostrada Transilvania.
Inca din anii ’60, IPTANA a previzionat actualul Coridor IV de Transport Pan-European, de la Constanta la Bucuresti – Pitesti si apoi pe traseul Pitesti – Sibiu – Deva – Nadlac. Institutul a sustinut inceputul lucrarilor la Autostrada Bucuresti – Pitesti, prima autostrada din Romania.
Canalul Dunare-Bucuresti
Canalul Dunare-Bucuresti a fost planuit pentru a face posibil transportul naval intre capitala Romaniei si Marea Neagra prin intermediul Dunarii. Lucrarile de executare au inceput in 1986.
Dupa Revolutia Romana din 1989 acestea s-au sistat, desi partea de canal deja realizata se estimeaza a fi de 70% din intregul volum de lucrari. Proiectul a ajuns la Apele Romane si a fost lasat pe rafturi. Lucrarile existente s-au deteriorat. O mare parte a placilor de beton si a bordurilor au fost furate. Constructia canalului este un proiect controversat, existand atat argumente pro cat si contra finalizarii sale.
Atunci au inceput sa circule informatii ca proiectul va fi reluat in 2009, investitia totala ridicandu-se undeva la 450-500 milioane de euro. Dupa aprobarea de mediu, o chestie de formalitate, ar trebui sa se treaca efectiv la demararea lucrarilor. Resursele financiare necesare acestui proiect vor veni ori din fonduri europene ori din finantarea statului. Practic, nu s-a intamplat nimic. in 2012, Romania a depus proiectul la Strategia Europeana pentru Regiunea Dunarii, pentru reluarea lucrarilor, a caror finantare necesita circa 800 milioane de euro.
Prin relansarea lucrarilor se are in vedere atat transportul de marfuri in ambele sensuri, cat si transformarea portului Bucuresti intr-un terminal de containere. Canalul este proiectat sa aiba o lungime de 73 km si o latime de 80 m, adancimea minima a apei de 4,5 m. Planul include patru ecluze si trei porturi, doua la Bucuresti (langa comuna 1 Decembrie – pe Arges si la Glina – pe raul Dambovita) si altul la Oltenita.
Hidrocentrala curtata de chinezi
Ambasadorul Chinei in Romania, Yuzhen Huo, a declarat, vineri, ca guvernele roman si chinez acorda o importanta deosebita implementarii proiectului de construire a hidrocentralei de la Tarnita-Lapustesti (Cluj), in prezent fiind realizate studii pentru ca aceasta investitie sa inceapa cat mai curand.
Compania de proiect care ar urma sa construisca hidrocentrala Tarnita, judetul Cluj, proiect de peste 1,1 miliarde euro, ar putea fi formata, intr-o prima faza, din toti marii producatori de energie detinuti de stat.
“In prima faza, compania de proiect ar urma sa fie formata din producatorii de stat. Apoi, printr-o majorare de capital, pachetul majoritar ar urma sa revina unor investitori straini”, declarau, in noiembrie, surse din Departamentul pentru Energie.
Reprezentantii statului roman au avut discutii cu oficialii companiei Sinohydro din China pentru atragerea in acest proiect.
Cei mai mari producatori de energie controlati de stat sunt Hidroelectrica, Nuclearelectrica si complexurile energetice Hunedoara si Oltenia.
Ideea constructiei hidrocentralei de la Tarnita dateaza din timpul regimului comunist.
Sursa: dailybusiness.ro