28 MAI 2020: ZIUA EROILOR, OMAGIATĂ LA SEBEȘ!

28 mai 2020 19:210 comments

De ziua Înălțării Domnului, la Sebeș, am omagiat eroii căzuți pentru apărarea neamului românesc. Primăria Municipiului Sebeș, alături de reprezentanții Ministerului Apărării Naționale, a depus coroane la toate monumentele simbol dedicate eroilor: la Sebeș – în Cimitirul Eroilor, la cimitirul evanghelic și cel catolic, la Petrești – Monumentul eroilor, Lancrăm – Monumentul eroilor, la Răhău – Monumentul eroilor.

Ca urmare a tratatelor de pace încheiate la finalul Primului Război Mondial, începând cu anul 1920, în România a fost instituită „Ziua Eroilor”, în amintirea celor care și-au dat viața pentru întregirea țării. Astfel, România a devenit prima țară din lume care și-a comemorat proprii eroi, alături de cei aparținând altor naționalități sau armate străine, „Ziua Eroilor” fiind celebrată cu prilejul sărbătorii creștine a Înălțării Domnului.

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com